LEGENDA LACULUI MORII. Cum a mutat Ceaușescu 11.000 de morți în două luni. ”Găseau oasele, procuror, pac, sicriu, gata!”

 
+4 click pentru
galerie

 ”Amenajarea Complexă a Râului Dâmbovița”, cum e așternut pe piatra de la Barajul Ciurel, n-a durat mult. Un întreg cartier a fost ras de pe fața pământului pentru a lăsa loc Lacului Morii. Prin acel părți se găsea un cimirit, așa că 11.000 de decedați au fost transferați în două luni, în alte locuri. ”Groparii cereau votcă non stop”, spun bătrânii... 

Locurile Crângașului fuseseră populate din cele mai vechi timpuri. Câteva monede romane, de pe vremea lui Flavius Valentinian I, precum și un cuptor vechi, pentru ars oale, au arătat faptul că pe aici trecuseră oameni cu 2.000 de ani în urmă.

Mai apoi, Vodă Caragea dăduse vorbă ca toți cei decedați în timpul marii ciume din a doua sa domnie (1812 - 1813), ce răsese aproape jumătate din poulația de atunci a Bucureștiului, să fie duși acolo. Apăruse, astfel, un mic cimitir, transformat, peste ani, într-unul în care adihneau sufletele din zonă.

Pentru unii, era idilic. Verdeață, liniște, sărăcie. Pentru alții, chin, mizerie, indundații. Nu se desprimăvărase bine, în 1986, când Ceaușescu a poruncit demararea lucrărilor de amenajare a râului Dâmbovița. Acolo urma să apară Ciurelul sau ”LACUL MORII”.

”N-a fost vreme de pierdut. Veneau din casă în casă, te anunțau ce și cum și, asta era!”, spun bătrânii locului. Pe 21 mai au ras biserica. Preotul abia a apucat să strângă câteva lucruri și să le ducă fie pe strada Flămânda, fie în Giulești. Rămâneau morții. Mulți, vreo 11.000. ”În două luni, au fost rezolvați. Venea procurorul, pac, se făcea identificarea, sicriu, gata. Au fost familii și cu șapte rude, vai de capul lor. Groparii au trebăluit non-stop. Cereau, mereu, votcă. Pentru dezinfectare, ziceau ei”, mai povestesc cei în vârstă.

Dictatorului nu-i plăceau vaietele. Toți cei de la case au fost mutați la bloc, în apartamente. Morții, în ”Giulești - Sârbi” sau pe unde au apucat rudele să le găsească un al doilea loc de veci. Muncitorii, în special soldați, au trebăluit zi și noapte. În iulie 1985 s-a băgat primul târnăcop, în mai, anul viitor, s-a început mutarea, pe 21 august 1986 s-a dat drumul la apă.

Apoi au început legendele: sufletele morților care nu fuseseră găsite și mutate, ieșeau, noaptea și bântuiau, rămase pe un pământ de nicăieri; cei de prin preajmă auzeau gemete; deși scăldatul era interzis, cei mici se aventurau în apele adânci și se mai loveau de  o mână, de un picior; într-o dimineață, dinspre satul Roșu s-au văzut venind două sicrie: chipurile dictatorilor Elene și Nicolae Ceaușescu se aflau lipite pe ele.

Autoritățile au turnat, atunci, beton peste tot. Morții au rămas, definitiv, acolo. Deasupra lor, ctitoria epocii, cu mușterii pro și contra. Plus 14,7 miliarde de metri cubi de apă. Ori, altfel spus, 240 de hectare de luciu...

Foto: Libertatea / Wikipedia

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe