Antena Căutare

Locul miraculos din România: oboseala și afecțiunile dispar, iar Cerul se întâlnește cu Pământul

Există în România un colț de Rai, în care dispar toate grijile, toată oboseala, iar funcțiile organismului se regenerează instant.

Există în România un colț de Rai, în care dispar toate grijile, toată oboseala, iar funcțiile organismului se regenerează instant.

Pe o porțiune de un kilometru pătrat, se manifestă o anomalie magnetică atipică, după cum o definesc specialiştii, zonă care are efecte benefice asupra organismului uman.

Cum este posibil?
Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialiştii din domeniu apar în rupturile de falii, în reflexii ale scoarţei terestre sau în alte asemenea fenomene geologice care se înregistrează într-o forma atipică pe diagrame. Aici e vorba însă despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stănică, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a ştiut să-l interpreteze. În acel moment am făcut legătura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp şi care se manifestă printr-o emisie de radiaţii patogene, încă rămase cu o origine necunoscută”, a spus Vasile Rudan, pentru Adevărul.

Locul energetic se află pe Piciorul Muntelui Doamnele, pe drumul dinspre Peştera spre Doamnele. O altă variantă spune că locul magic ar fi pe ruta Cabana Omu - Peştera, tot pe creasta Doamnelor.

Sunt șanse minime ca un călător neexperimentat să găsească locul cu pricina, însă din spusele celor care l-au descoperit, acolo se întâmplă magie.

Foto: Adevărul.ro

Nu, nu s-au vorbit înainte. Gafa URIAŞĂ făcută de câteva femei invitate la o nuntă. Imagine VIRALĂ!... Toți o vedeau pe mireasă cum pășește spre altar, atunci când un detaliu i-a făcut pe toți să plângă! Ce surpriză le-a pr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x