Antena Căutare

Nu, nu e glumă! O pisică a fost primar al unui oraș, timp de 20 de ani: A câştigat alegerile pentru că oamenii erau nemulţumiţi de candidați! Acum, veteranul Stubbs, a murit

Pisica Stubbs, care a fost primar onorific al unui orăşel din Alaska începând din 1997, a murit la vârsta de 20 de ani, au anunţat autorităţile locale, citate de CNN.

Pisica Stubbs, care a fost primar onorific al unui orăşel din Alaska începând din 1997, a murit la vârsta de 20 de ani, au anunţat autorităţile locale, citate de CNN.

“A fost un soldat până în ultima zi a vieţii sale. Eşti o pisică remarcabilă şi ne va fi foarte dor de tine”, au anunţat proprietarii lui Stubbs.

Stubbs a servit Talkeetna timp de 20 de ani, iar biroul său, de la Nagley’s Store, a devenit o destinaţie turistică.

Deşi nu a avut talentul oratoric tipic unui politician, pisoiul a avut întotdeauna rezultate bune în sondaje. „Peste 75% dintre vizitatori întreabă ‘Unde este primarul?’ sau intră spunând ‘Am o întâlnire cu primarul’”, au povestit proprietarii. “Cred că am auzit aceste două chestiuni de peste 100 de ori pe zi în primul an”, au adăugat ei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cariera lui Stubbs nu a fost, însă, lipsită de controverse sau atacuri. În 2013, el a fost atacat de un câine şi a avut nevoie de spitalizare. Însă nici măcar un plămân perforat, un stern fracturat şi zgârieturile adânci nu l-au ţinut departe de îndatoririle de primar.

Stubbs a câştigat pentru prima dată alegerile în 1997, când oamenii erau nemulţumiţi de lipsa de candidaţi buni.

După moartea sa, proprietarii motanului au sugerat că o altă pisică a lor, Denali, ar putea prelua rolul de primar.

VIDEO care dă oricui fiori reci! Competiție OM - RECHIN: un înotător s-a întrecut cu exemplar din specia Marele Alb... Foto WOW! La aniversarea copilului, i-a făcut o poză la care s-a uitat după câţiva ani. Ce a descoperit în imagine...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x