Antena Căutare

Povestea Theresei May, femeia de fier care le promite englezilor imposibilul: reunirea Marii Britanii! Vrea să fie premier!

Ministrul de Interne al Marii Britanii, Theresa May, a promis că ea şi partidul său se vor pune în slujba oamenilor în cadrul unei misiuni de a transforma ţara într-una care să funcţioneze pentru toată lumea, lansându-şi candidatura la funcţia de premier, într-o scrisoare publicată de The Times.

Ministrul de Interne al Marii Britanii, Theresa May, a promis că ea şi partidul său se vor pune în slujba oamenilor în cadrul unei misiuni de a transforma ţara într-una care să funcţioneze pentru toată lumea, lansându-şi candidatura la funcţia de premier, într-o scrisoare publicată de The Times.

Theresa May a promis, în scrisoare, că va reuni Marea Britanie.

"Dacă provii dintr-o familie obişnuită, din clasa muncitoare, viaţa este cu mult mai grea decât conştientizează mulţi oameni politici", a scris May, relatează Straits Times.

"În urma referendumului de săptămâna trecută, ţara noastră are nevoie de un lider care să fie puternic şi cunoscut pentru a traversa această perioadă de incertidudine economică şi politică şi pentru a negocia în cei mai buni termeni ieşirea din Uniunea Europeană", a scris May pentru The Times, potrivit Le Figaro.

Ea a mai anunţat că vrea să lanseze "un program radical de reforme sociale" pentru a transforma Marea Britanie într-o ţară care să fie în serviciul tuturor.

"Unii ar trebui să îşi amintească faptul că guvernul nu este un joc, este un lucru serios care are consecinţe reale în viaţa oamenilor", a adăugat ea, vizându-l, fără să îl numească, pe principalul său rival, fostul primar al Londrei, Boris Johnson.

Cameron va mai fi premier doar trei luni

David Cameron a anunţat că va demisiona, în următoarele trei luni, în urma rezultatului referendumului privind apartenenţa la Uniunea Europeană. Acesta a afirmat că va renunţa la funcţia de prim-ministru înainte de începutul conferinţei Partidului Conservator, în octombrie.
Premierul a mai spus că nu este potrivit "să fie căpitanul navei" după ce poporul britanic au luat o decizie foarte clară de a lua o cale diferită de cea promovată de el.

Numele noului premier al Marii Britanii ar trebui anunţat pe data de nouă septembrie.

Fostul primar al Londrei Boris Johnson, liderul grupului favorabil ieşirii Marii Britanii din UE, este contestat din ce în ce mai mult în Partidul Conservator, riscând să nu îşi atingă visul de a deveni lider al formaţiunii şi prim-ministru, printre adversarii săi fiind Theresa May şi Liam Fox.

Theresa May, în vârstă de 59 de ani, a fost numită ministru de Interne de către David Cameron în 2010, când acesta din urmă a fost ales şef al Guvernului.

Aici mănânci gratis pe viaţă, dacă te cheamă "Burger"! Oamenii se înghesuie să își schimbe numele, iar localul... TESTUL FLORILOR! Nouă din zece oameni îl pică! Tu te-ai prins?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x