Antena Căutare

S-a întors lumea cu susul în jos? Moda care a șocat lumea. Bărbaţi în rochii şi fuste, cu dresuri de plasă sau cu lenjerii intime de inspiraţie feminină!

Când credeam că le-am văzut pe toate moda trece la un alt nivel. Desingerii fără inhibiţii îi îmbracă pe bărbaţi în rochii şi fuste, cu dresuri de plasă sau cu lenjerii intime de inspiraţie feminină.

Când credeam că le-am văzut pe toate moda trece la un alt nivel. Desingerii fără inhibiţii îi îmbracă pe bărbaţi în rochii şi fuste, cu dresuri de plasă sau cu lenjerii intime de inspiraţie feminină.

O abordare şocantă, tot mai des întâlnită la marile festivaluri de modă. Iar de pe podium, în stradă, nu e decât un pas. Totuşi, asemenea creaţii, spun experţii, sunt la limita grotescului şi demne de tot râsul.

Cel care, hai să zicem, a instaurat această ambiguitate a fost Jean Paul Gaultier, în anii 80, cu vestitele colecţii care, cei de acum sunt doar nişte emuli, nişte mici copilaşi. Colecţii cu bărbaţi cu fustă şi întâi au fost fustă peste pantalon şi după aceea a rămas doar fusta.

Nu există sezon de modă masculină fără să avem garderoba feminină în prim plan.

Deşi astfel de haine par o simplă glumă, în spatele lor, spun experţii în modă, se ascunde un manifest al artiştilor, împotriva preşedintelui Donald Trump - un critic vehement al comunităţii gay.

Zece lucruri pe care le vei regreta la bătrânețe! „Mănâncă, roagă-te, iubește!”: nu a fost doar un film, ci și îndemnul ... Porți negru astăzi? Așteaptă-te la stări de tensiune! Ce semnificaţie au (non)culorile şi ce impact au acestea asupra no...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x