Antena Căutare

Soarele nostru a avut un „frate geamăn”. Descoperirea care schimbă tot ce știam despre Univers!

O nouă analiză indică faptul că Soarele a avut aproape cu certitudine un "frate-geamăn", care, deși nu identic, s-a născut alături de astrul nostru în urmă cu 4,5 miliarde de ani

O nouă analiză indică faptul că Soarele a avut aproape cu certitudine un "frate-geamăn", care, deși nu identic, s-a născut alături de astrul nostru în urmă cu 4,5 miliarde de ani.

Această cercetare, realizată de un fizician de la Universitatea California din Berkeley și un radioastronom de la Smithsonian Astrophysical Observatory de la Universitatea Harvard, a oferit noi dovezi care vin în sprijinul teoriei potrivit căreia toate stelele se nasc în perechi.

Noua descoperire se bazează pe o monitorizare radio a unui uriaș nor molecular plin de stele formate recent în constelația Perseu și pe un model matematic care poate să explice observațiile făcute în acea constelație doar dacă toate stelele asemănătoare Soarelui se nasc însoțite de un "companion".

Multe stele au astfel de însoțitori, inclusiv cea mai apropiată stea de Sistemul Solar, Alpha Centauri, ce face parte dintr-un sistem stelar triplu. Astronomii au căutat mult timp o explicație pentru acest fapt.

Ei l-au căutat și pe companionul Soarelui, o stea denumită "Nemesis", deoarece se presupune că aceasta ar fi atras un asteroid spre orbita Terrei, care ar fi intrat în coliziune cu planeta noastra și ar fi determinat dispariția dinozaurilor. Acea stea nu a fost însă găsită niciodată.

"Noi spunem că da, probabil a existat un Nemesis, cu mult timp în urmă", a declarat Steven Stahler, profesor de astronomie la Universitatea California din Berkeley și coautor al acestui studiu, publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

"Am rulat o serie de modele statistice pentru a vedea dacă putem să numărăm populațiile relative de stele tinere, singulare și binare îndepărtate, din toate secțiunile din norul molecular din Perseu, iar singurul model care a putut să reproducă acele date a fost modelul ce presupune ca toate stelele să fie inițial binare. Aceste sisteme fie se micșorează, fie se despart într-un interval de 1 milion de ani", a declarat profesorul Stahler.

În acest studiu, "îndepărtat" înseamnă că cele două stele să fie separate de peste 500 de unități astronomice (AU). O unitate astronomică reprezintă distanța medie dintre Soare și Terra — 150 de milioane de kilometri. Un companion binar îndepărtat al Soarelui ar trebui să se afle la o distanță de 17 ori mai mare de astrul nostru decât se află cea mai îndepărtată planetă din Sistemul Solar, Neptun.

Pe baza acestui model, "fratele-geamăn" al Soarelui a "evadat" cel mai probabil și s-a amestecat printre celelalte stele din regiunea noastră din galaxia Calea Lactee, fără să mai fie văzut în apropiere de Sistemul Solar.

"Ideea că multe stele se nasc cu un companion a fost sugerată și în trecut, însă întrebarea este: cât de multe?", a declarat coordonatorul principal al cercetării, Sarah Sadavoy, participantă la proiectul telescopului spațial Hubble lansat de NASA și cercetătoare la Smithsonian Astrophysical Observatory. "Pe baza modelului nostru simplu, putem să spunem că aproape toate stelele se nasc cu un companion. Norul din Perseu este în general considerat o regiune tipică formatoare de stele cu masă scăzută, dar modelul nostru trebuie să fie verificat și în cazul altor nori", a adăugat ea.

"Este un vis vechi de aproximativ un secol!” Din 2018, vom putea folosi prima mașină zburătoare din lume: se deplas... FOTO! Nu, nu e glumă! Într-un județ din România a plouat cu șerpi: ”Am auzit nişte ţipete din zona parcării. Un om avea ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu Sambata, 20.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x