Antena Căutare

Toţi şoferii ar trebui să renunţe la acest obicei când sunt la volan! Din cauza lui atenţia le e distrasă iar capacitatea de reacţie afectată

Mulţi dintre noi ascultăm muzică atunci când suntem la volan şi o considerăm o activitate inofensivă însă conform “Mail Online”, experţii au realizat măsurători ale activităţii cerebrale a voluntarilor în timp ce ascultau muzică iar rezultatele au dovedit că gradul de reacţie al participanţilor a scăzut, nivelul stresului fiind mult mai mare în aceste condiţii

Mulţi dintre noi ascultăm muzică atunci când suntem la volan şi o considerăm o activitate inofensivă însă conform “Mail Online”, experţii au realizat măsurători ale activităţii cerebrale a voluntarilor în timp ce ascultau muzică iar rezultatele au dovedit că gradul de reacţie al participanţilor a scăzut, nivelul stresului fiind mult mai mare în aceste condiţii.

Cercetătorii din cadrul University College London au descoperit că schimbarea direcţiei privirii de la o sursă de sunet poate avea un efect profund asupra activităţii cerebrale. Fenomenul are loc deoarece creierul uman este obişnuit că direcţia în care privim şi sunetul să fie aceeaşi.

Studiul a fost proiectat pentru a recrea o situaţie obişnuită în care ascultăm muzică, persoanele încercând să urmărească un singur sunet din cele redate. ,,Am fost surprinşi de schimbările majore şi semnificative de la nivelul activităţii cerebrale. Dacă persoanele, de exemplu, sunt stresate sau implicate în sarcini mai complexe, acest efect ar putea fi mult mai puternic.'' a declarat unul dintre autorii studiului, dr. Ulrich Pomper.

Un bărbat s-a întors după 70 de ani să își vizite casa copilăriei, dar a găsit în pod o adevărată comoară! Ce se afla în... Au dărâmat un zid pentru renovare, iar în spatele cărămizilor se ascundea o... comoară! Muncitorii au rămas fără grai!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x