Antena Căutare

Ordonanţa privind modificarea codurilor penale a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Grindeanu marţi seară privind modificarea codurilor penale a fost publicată în Monitorul Oficial şi urmează să intre în vigoare la 10 zile de la publicare.

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Grindeanu marţi seară privind modificarea codurilor penale a fost publicată în Monitorul Oficial şi urmează să intre în vigoare la 10 zile de la publicare.

Articolul 297 din Codul penal care defineşte abuzul în serviciu va avea următorul cuprins: "1 - fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte un act prin încălcarea unor dispoziţii expres dintr-o lege, ordonanţă sau o Odonanţă de Urgenţă a Guvernului sau nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice astfel cum sunt prevăzute şi garantate de legile în vigoare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

Acelaşi articol modificat din Codul penal prevede că aceste dispoziţii "nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative".

De asemenea, în Ordonanţa de Urgenţă este prevăzută introducerea unui nou alineat la articolul 290 conform căruia "denunţul se depune la organul de urmărire penală competent în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală".

Marţi noapte, peste 15.000 de persoane protestează în Piaţa Victoriei faţă de cele două acte normative adoptate de Guvern marţi seară - OUG privind modificarea codurilor penale şi proiectul de lege privind graţierea unor fapte.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a afirmat că ordonanţa de urgenţă prin care sunt modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală sunt ofensatoare pentru autoritatea judecătorească şi că este nevoie ca ordonanţa să fie atacată la Curtea Constituţională.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi seară, pentru News.ro, că proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea codurilor penale adoptat de Guvernul Grindeanu va afecta grav lupta anticorupţie, urmărindu-se ca toţi funcţionarii publici de rang înalt să fie scăpaţi de răspundere penală pentru abuz în serviciu.

"Prin acest proiect se urmăreşte ca toţi funcţionarii publici de rang înalt să fie scăpaţi de răspundere penala pentru abuz în serviciu şi favorizarea infractorului. Acest proiect va afecta grav lupta anticorupţie. Să vedem ce au adoptat. Nouă ne-au trimis un proiect şi acum scriam un punct de vedere pentru că aveam termen până mâine (miercuri-n.r.) la ora 9.00. Aşteptăm să vedem forma adoptată azi", a declarat, marţi seară, pentru News.ro, procurorul şef al DNA.

Sursă: news.ro

Protest violent în fața Guvernului! O parte din manifestanți încearcă să rupă cordonul de jandarmi care păzește intrarea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x