Antena Căutare

Telenovela s-a încheiat. Sebastian Ghiță a fost capturat la Belgrad!

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

"În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, in cursul acestei nopţi, in Belgrad, a fost localizat şi reţinut, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian", anunţă IGPR, care precizează că "în momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E"

Surse judiciare su declarat pentru News.ro că a fost urmărit fratele lui Ghiţă, care inbiţial s-a aflat la Istanbul, după care a plecat către Serbia. Conform surselor citate, când Ghiţă a fost prins erau împreună. Omul de afaceri avea permis de conducere şi buletin sloven şi a fost dus la un birou de poliţie din Belgrad.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x