Antena Căutare

25 de ani de la Revoluţie: Reacţia ŞOCANTĂ a lui Ceauşescu, după revoltele de la Timişoara: V-am spus ce aveaţi de făcut. Trebuia să trageţi! Trebuia să trageţi în ei!"

În urmă cu 25 de ani, în dimineaţa zilei după revoltele de la Timişoara, Nicolae Ceauşescu şi membrii Partidului Comunist aveau să se reunească în ultimele şedinţe, la care au participat, în afara unor membri ai direcţiei centrale (din CPEx şi Secretariatul CC), primii secretari, comandanţii militari şi şefii inspectoratelor MAI din judeţe1.

În urmă cu 25 de ani, în dimineaţa zilei după revoltele de la Timişoara, Nicolae Ceauşescu şi membrii Partidului Comunist aveau să se reunească în ultimele şedinţe, la care au participat, în afara unor membri ai direcţiei centrale (din CPEx şi Secretariatul CC), primii secretari, comandanţii militari şi şefii inspectoratelor MAI din judeţe1.

Ulterior, trei dintre aceste texte au fost reconstituite din memorie şi pe baza notelor stenografiate, pe data de 4 ianuarie 1990, la Ministerul Apărării Naţionale, iar documentele arată clar faptul că la scurt timp după revoltele de la Timişoara, Ceauşescu le-a reproşat militarilor că nu au deschis focurile de armă. "Eu v-am spus ce aveaţi de făcut, dar voi nu aţi făcut aşa. Trebuia să trageţi! Trebuia să trageţi un foc de avertisment şi dacă nu încetau trebuia să trageţi în ei. În primul rând trebuia să trageţi la picioare.", vorbea el ferm în timpul şedinţei Comitetului Politic Executiv.

Regăsiţi întrega stenogram aici:

Exemplar nr. 1

STENOGRAMA
şedinţei Comitetului Politic Executiv
al CC al PCR din ziua de
17 decembrie 1989
(Text reconstituit din memorie)

Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Partidului Comunist Român.

Au participat tovarăşii: Elena Ceauşescu, Constantin Dăscălescu, Emil Bobu, Manea Mănescu, Paul Niculescu, Gheorghe Oprea, Lina Ciobanu, Gheorghe Rădulescu, Gheorghe Pană, Dumitru Popescu, Ana Mureşan, Ştefan Andrei, Silviu Curticeanu, Ludovic Fazekaş, Vasile Milea, Tudor Postelnicu, Ioan Totu, Iosif Szasz, Constantin Olteanu, Ion Stoian, Ion Radu, Constantin Radu, Vasile Bărbulescu, Gheorghe David.

A fost invitat tovarăşul Vlad Iulian.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Stimaţi tovarăşi,

Am convocat şedinţa aceasta, a Comitetului Politic Executiv, pentru a discuta unele probleme care s-au întâmplat la Timişoara.
Din câte am fost informat de către comitetul judeţean de partid Timiş, la Timişoara, au avut loc unele manifestări în legătură cu evacuarea din locuinţa pe care o deţinea a preotului reformat Lajos Tökes [Lázsló Tökes].

Acesta a fost evacuat, din locuinţă, în urma hotărârii luate de forurile bisericeşti.

Vreau să vă informez că acesta a fost mutat din Timişoara în altă localitate, pentru abaterile care le-a avut pe linia lor.

Nu a vrut să elibereze locuinţa şi datorită acestui lucru, episcopia s-a adresat tribunalului. În urma hotărârii judecătoreşti s-a trecut la evacuarea lui din locuinţă. Acesta a fost un pretext, deoarece incidentele grave de la Timişoara au fost organizate şi declanşate de cercurile revanşarde, revizioniste şi de agenţi atât din răsărit cât şi din apus.

Scopul acestora a fost destabilizarea situaţiei din România, de a acţiona în direcţia lichidării independenţei şi integrităţii teritoriale a României.
Aceste elemente au atacat sediul comitetului judeţean de partid, au lovit pe cei care erau însărcinaţi cu paza, au spart geamuri şi au dat foc.

Organele noastre de ordine n-au ripostat pentru a pune ordine, aşa cum se cerea.

În cursul nopţii, din zece în zece minute, am discutat, atât cu Milea, cât şi cu Postelnicu să pună ordine. I-am ordonat lui Milea să deplaseze în oraş trupe motorizate, tanchete. Dar Milea nu a făcut acest lucru. A scos trupele şi le-a deplasat spre Vest. Ce crezi Milea eu aveam nevoie de de trupe la Jimbolia?!

Străzile în Timişoara sunt destul de largi, aşa că puteai să desfăşori trupele pe străzile Timişoarei şi să faci o demonstraţie de forţă.
Or, voi nu aţi făcut acest lucru; nici tu, nici Postelnicu.
Curticeanu, te rog să-l chemi aici şi pe Vlad Iulian.

Tov. Silviu Curticeanu:

Îl chem imediat.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

În loc să faceţi ce v-am spus eu, voi aţi trimis armata cu gloanţe de manevră. Eu ştiam că trupele de grăniceri sunt dotate cu gloanţe de front. Repet, că nici una din trupe nu au fost înzestrate cu arme de front. Ştiţi cum aţi procedat voi?! Pur şi simplu aţi avut o atitudine capitulardă, defetistă. Dacă aş fi ştiut că nu sunteţi în stare să opriţi pe aceşti huligani, pe aceste elemente deplasate, apelam la 500 de muncitori, îi înarmam şi rezolvam problema. Dar voi nu aţi făcut acest lucru deşi toată noaptea, până la ora 4 dimineaţa, am stat, din zece în zece minute, de vorbă cu voi. Cum s-au lăsat batjocoriţi şi loviţi cei care se găseau şi aveau în pază comitetul judeţean de partid, şi voi ce aţi făcut?! N-aţi respectat ordinul pe care vi l-am dat.

Tov. Tudor Postelnicu:

Aveţi dreptate, tovarăşe secretar general, oamenii noştri au acţionat cu bastoane de cauciuc şi cu apă.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Păi nu aşa, dragă!
Eu v-am spus ce aveaţi de făcut, dar voi nu aţi făcut aşa. Trebuia să trageţi! Trebuia să trageţi un foc de avertisment şi dacă nu încetau trebuia să trageţi în ei. În primul rând trebuia să trageţi la picioare.

Tov. Elena Ceauşescu:

Să fi tras în ei, să fi tras la picioare şi cei care cădeau să fi fost băgaţi în beci, ca să nu mai poată ieşi niciodată de acolo.
Tov. Silviu Curticeanu:
Să tragă!

Tov. Nicolae Ceauşescu:

De ce n-aţi făcut ce v-am spus eu?!

Tov. Vasile Milea:

Vă raportez, tovarăşe secretar general, că n-am înţeles acest lucru. Am căutat în toate regulamentele militare şi nu am găsit nicăieri prevăzut că armata trebuie să tragă în popor.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Dar eu ce v-am spus vouă?!

Tov. Tudor Postelnicu:

Noi aşa am înţeles, dar vom face cum ordonaţi dumneavoastră.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Şti cum ai procedat tu, Milea: aşa cum ai trimite pe front trupe neînarmate ca să fie decimate de duşman. Ştiţi ce meritaţi voi? Să fiţi puşi în faţa plutonului de execuţie.

Tov. Tudor Postelnicu:

Aveţi dreptate, tovarăşe secretar general. Eu am fost un activist devotat partidului şi indiferent ce va fi cu mine, chiar dacă n-am să mai fiu în această funcţie, voi rămâne acelaşi activist credincios şi voi duce la îndeplinire sarcinile pe care mi le veţi da.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Şi trupele voastre de securitate unde erau? De ce n-au acţionat? Şi ele aveau gloanţe de manevră?!

Tov. Iulian Vlad:

Am crezut că lucrurile se liniştesc.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Curticeanu, te rog să convoci Consiliul de Stat. Să se facă imediat decretul şi să fie destituiţi din funcţie Milea, Postelnicu şi Vlad.

Tov. Silviu Curticeanu:

Am înţeles.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Te rog să te interesezi dacă Coman a ajuns la Timişoara şi să-mi faci imediat legătura cu el.

. Gheorghe Rădulescu:

Tovarăşe Ceauşescu, eu v-aş ruga să nu luăm această măsură, pentru că nu este acum – aşa consider eu – momentul, să-i lăsăm să vedem cum vor acţiona şi după aceea să luăm măsurile care se impun.

Tov. Constantin Dăscălescu:

Şi eu, tovarăşe Ceauşescu, sunt de aceeaşi părere. Consider că nu este acum cazul să luăm această măsură.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Manea, tu ce părere ai?

Tov. Manea Mănescu:

Tovarăşe preşedinte, şi eu cred că nu este acum momentul pentru această măsură.

Tov. Gheorghe Oprea:

Tovarăşe Ceauşescu, vă rog să nu luăm acum această măsură, ci să-i lăsăm să vedem cum vor acţiona. După aceea vom vedea ce măsuri se impun a fi luate.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Îi lăsăm pe ăştia să demonstreze şi noi nu luăm nici o măsură?!
Voi ştiţi cum a fost, în 1945, în această piaţă. Au tras în noi şi nouă nu ne-a fost frică de ei. Eu eram aici, în piaţă, împreună cu Doncea şi cu Pătrăşcanu.

Tov. Vasile Bărbulescu:

Eu ştiu că ieraţi aici, în piaţă, şi v-aţi expus gloanţelor reacţiunii.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Deci nu sunteţi de acord cu măsura propusă?! Atunci (trântind hârtiile din faţa sa şi ridicându-se de pe scaun), alegeţi-vă alt secretar general! (Se îndreaptă spre uşă, moment în care Silviu Curticeanu îl urmează ajungându-l, spunându-i: Nu aşa, tovarăşe secretar general. Eu niciodată n-am să vă părăsesc, voi rămâne totdeauna lângă dumneavoastră. În acest moment se ridică de pe scaun Constantin Dăscălescu care spune: Nu se poate, tovarăşe secretar general, noi nu asta am vrut. Nu se poate! În acest moment se ridică de pe scaune aproape întreg Comitetul Politic Executiv, creându-se un moment de derută. Ana Mureşan plângea. Elena Ceauşescu s-a dus spre el, convingându-l să revină pe scaunul său.)

Tov. Dumitru Popescu:

Eu nu înţeleg, această reacţie, întrucât aici s-a exprimat o simplă părere.

Tov. Emil Bobu:

Vă rugăm să nu vă supăraţi, tovarăşe secretar general.

Tov. Gheorghe Rădulescu:

Eu nu am făcut propunerea aceasta ca să ajungem la o asemenea situaţie. A fost o simplă părere.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Bine. Atunci eu voi pleca mâine în Iran şi vom relua această problemă după ce se vor termina evenimentele de la Timişoara.
Acum, pe cine să lăsăm să se ocupe de aceste probleme. Se vor ocupa tovarăşa Ceauşescu împreună cu Manea Mănescu. Ei vor fi cei care vor organiza şedinţe atunci când va fi cazul şi vor convoca Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv. Nici unul din membrii Biroului Permanent, în perioada cât lipsesc eu din ţară nu vor părăsi Bucureştiul. Ceilalţi membri ai Comitetului Politic Executiv, dacă au probleme, pot pleca, dar membrii Biroului Permanent nu. Iar, problema pe care am discutat-o înainte o vom relua la întoarcerea mea în ţară. Paul Niculescu şi pentru tine este valabil acest lucru!
Deci, eu mâine voi pleca şi sper că în ţară lucrurile se vor desfăşura în cele mai bune condiţiuni.

Tov. Tudor Postelnicu:
Tovarăşe secretar general, aşa cum am spus şi mai înainte, eu voi rămâne un activist devotat partidului şi voi duce la îndeplinire sarcinile pe care mi le-aţi dat. Îmi pare foarte rău că v-am provocat această supărare.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Bine. Aţi convocat teleconferinţa.

Tov. Silviu Curticeanu:

Da.

Tov. Nicolae Ceauşescu:

Acum vom merge la teleconferinţă. La teleconferinţă să convocaţi comandanţii militari din judeţe şi şefii inspectoratelor Ministerului de Interne.
Cu aceasta ridicăm şedinţa.

Sursa: Jurnalul.ro

Românii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Daniil Sihastrul. Profeții adeverite și sfaturile pe care i le dădea lui Ștefan ... Te-ai fi aşteptat la asta? Iată ce spune Biserica despre PERICOLUL de la Sfânta Împărtăşanie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x