Antena Căutare

Atenție MAXIMĂ, ȘOFERI! Ce anunț a făcut Poliția Română în urmă cu puțin timp! Trebuie să știi asta!

Șoferii din toate colțurile țării care vor pleca astăzi la drum trebuie să fie vigilenți, căci pe străzile din România se vor afla nu mai puțin de 3.600 de polițiști de la rutieră, potrivit anunțului făcut de Gabriel Oprea, ministrul de Interne, în urmă cu puțin timp.

Șoferii din toate colțurile țării care vor pleca astăzi la drum trebuie să fie vigilenți, căci pe străzile din România se vor afla nu mai puțin de 3.600 de polițiști de la rutieră, potrivit anunțului făcut de Gabriel Oprea, ministrul de Interne, în urmă cu puțin timp.

Conform acestuia, oamenii legii aflați în misiune astăzi vor avea ca sarcini fluidizarea traficului, menținea ordinii cu ocazia manifestărilor publcie, prevenirea și stingerea incendiilor, precum și asigurarea asistenței în cazuri medicale, dar și a violențelor care apar pe fondul consumului de alcool.

"5.000 de polițiști jandarmi vor acționa zilnic pentru soluționarea operativă a tuturor solicitărilor cetățenilor. La munte, vor fi 250 de jandarmi special pregătiți pentru intervenții montane. Am dispus serviciului de frontieră să ia toate măsurile necesare ca timpul de așteptare să fie cât mai scurt la graniţe. La mare, avem în vedere controlul navelor. Peste 4.100 de pompieri zilnic, sunt pregătiți să intervină. Rog conducătorii auto să circule cu prudenţă!"
, a declarat Gabriel Oprea.

Află din timp ce te aşteaptă! Iată ce spune HOROSCOPUL DE 1 MAI despre fiecare dintre noi... De 1 Mai, unele ZODII vor avea parte de GHINION! Horoscopul acesta îți spune de ce să te ferești!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x