Antena Căutare

Brașov: Autocar cu copii răsturnat pe DN73A, între Râșnov și Pârâul Rece

Un autocar care transporta copii s-a răsturnat, vineri seara, pe DN 73A, în județul Brașov între Râșnov și Pârâul Rece, informează purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.

Un autocar care transporta copii s-a răsturnat, vineri seara, pe DN 73A, în județul Brașov între Râșnov și Pârâul Rece, informează purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.

UPDATE ORA 22.26 Toate persoanele din autocarul răsturnat, mai puțin șoferul, transportate la două spitale din Brașov

Cei 36 de pasageri ai autocarului răsturnat vineri seara pe DN73A între Pârâul Rece și Râșnov au fost transportați la două spitale din Brașov pentru investigații.

Patru persoane au ajuns la Spitalul Militar iar 32 — la Spitalul Clinic Județean de Urgență, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

Potrivit sursei citate, în afară de cele două persoane încarcerate, restul aveau escoriații și acuzau diverse dureri. Intervenția pentru descarcerarea celor două persoane a fost dificilă.

"S-au depus eforturi considerabile de către salvatori. Una dintre persoanele încarcerate avea brațul prins sub autocar, iar acesta era instabil. Dacă o manevră ar fi fost efectuată greșit, exista riscul ca autocarul să se răstoarne și echipajul care intervenea să fie prins sub autocar. S-a săpat cu foarte mare atenție sub brațul bărbatului prins, în condițiile în care spațiul era foarte îngust și nu se puteau folosi unelte specifice (lopeți, târnăcoape). Așa s-a reușit eliberarea brațului și salvarea bărbatului", a explicat cpt. Ciprian Sfreja.

Prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, a declarat pentru AGERPRES că toate persoanele implicate în accident erau conștiente.

"Toate au fost transportate la spital pentru evaluări și investigații amănunțite. La Spitalul Clinic Județean de Urgență s-a activat Planul alb de intervenție. Probabil că după ce vor fi evaluate de către medici, o parte vor fi externate", a spus Rasaliu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, Gabriela Dinu, a declarat pentru AGERPRES că s-a deschis un dosar penal în acest caz și a început audierea martorilor. Audierile vor continua și sâmbătă, după care ar urma să fie stabilite cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Dinu a mai menționat că o automacara a ajuns în zona accidentului pentru a ridica autocarul răsturnat.

UPDATE ORA 21.03 Brașov: Autocarul care s-a răsturnat pe DN73A avea documentele de transpot persoane în regulă

UPDATE ORA 19.59 Brașov: Autocarul implicat în accidentul de pe DN73 A nu transporta copii

Autocarul implicat vineri într-un accident rutier pe DN73 A între Râșnov și Pârâul Rece nu transporta copii, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu.

"Este vorba despre un autocar cu pasageri adulți, care mergeau într-un team building, la o cabană din zona Bănicel. În acest moment se acționează pentru salvarea victimelor. Traficul în zonă este blocat în totalitate. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla cauzele accidentului. Vom reveni cu informații", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Reprezentantul ISU Brașov a precizat că la nivelul județului a fost activat planul roșu de intervenție.

Potrivit sursei citate, din primele informații se pare că ar fi vorba de două persoane încarcerate.

Conform IGSU, la locul evenimentului salvatorii intervin cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, trei ambulanțe SMURD, patru autospeciale pentru transport personal și victime multiple, șapte echipaje ale serviciului județean de ambulanță fiind și ele prezente la acțiune.

"În sprijin, la locul intervenției au fost prealertate autospeciale pentru transport personal și victime multiple de la ISU Sibiu, Covasna și Prahova", anunță IGSU.

Serviciul Județean de Ambulanță Prahova a anunțat că intervine la accident cu două echipaje.

Sursa: Agerpres

Urmează un weekend călduros! Temperaturile vor atinge și 37 de grade Celsius!... Weekendul începe cu veşti bune pentru fecioare, dar nu și pentru restul zodiilor! Sâmbăta aceasta aduce multe supărări ș...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x