Antena Căutare

Bucureştiul se îmbracă în haine de sărbătoare! Aproape trei milioane de beculeţe vor fi aprinse luni, 30 noiembrie

De luni, 30 noiembrie, aproape trei milioane de beculețe de tip LED vor împodobi Bucureştiul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Acestea vor fi aprinse la ora 16:40, odată cu iluminatul public.

De luni, 30 noiembrie, aproape trei milioane de beculețe de tip LED vor împodobi Bucureştiul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Acestea vor fi aprinse la ora 16:40, odată cu iluminatul public.

Anul acesta, traseul iluminatului festiv însumează 29 de kilometri și cuprinde 46 de zone din București.

Astfel, luminițele ornamentale vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I.C Brătianu și Unirii, de la Palatul Parlamentului până la intersecția cu Mircea Vodă, Piața Unirii, Piața Universității și Piața Romana, bulevardul Dacia între Piața Romană și Piața Gemenii, bulevardul Lascar Catargiu, între Piața Romană și Piața Victoriei, Regina Elisabeta între Piața Universității și Piața Kogălniceanu, bulevardul Carol între Piața Universității și Piața Rosetti, bulevardul Dimitrie Cantemir și bulevardul Tineretului, precizează sursa citată.

Tot pentru sărbătorile de iarnă au mai fost împodobite: Fântâna de la Arhitectură, Calea Dorobanți (Piața Charles de Gaulle — Piața Dorobanți), Piața Victoriei, Calea Victoriei (Piața Victoriei — Splaiul Independenței), Bd. Aviatorilor între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle și între Piața ChCric, Piața Roma, Piața Națiunilor Unite, Piața Constituției, Piața Rosetti, Piața Regelui, Piața Operei, Calea Moșilor (Șos. Mihai Bravu și Bdul Carol) și Sos. Colentina (Șos. Mihai Bravu și Str. Dna Ghica).

De asemenea, vor mai fi aprinse beculețe în mai multe intersecții din Capitală, după cum urmează: Calea Rahovei cu Ferentari, bulevardul Timișoara cu bulevardul Vasile Milea, în zona AFI Cotroceni, Șos. Progresului și Calea Rahovei, Colentina cu Mihai Bravu.

Ornamentele de sărbători vor lumina și la intrarea în București de pe DN1, A2, A1 și la cea dinspre Giurgiu.

Ai telefonul ASCULTAT? Uite cum îți dai seama!... Zodiile care au magnet la bani iarna aceasta! Norocul este de partea lor!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x