Antena Căutare

Captură-record de heroină la granița cu Ucraina: 320 de kilograme de droguri, ascunse în rezervorul unui tir

Captura de 300 de kilograme de heroină a fost descoperită, marţi, într-un TIR care încerca să iasă din ţară prin Vama Petea din judeţul Satu Mare, în urma unei acţiuni coordonată de DIICOT, drogurile descoperite fiind aduse la Bucureşti cu un elicopter al MAI, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.

Captura de 300 de kilograme de heroină a fost descoperită, marţi, într-un TIR care încerca să iasă din ţară prin Vama Petea din judeţul Satu Mare, în urma unei acţiuni coordonată de DIICOT, drogurile descoperite fiind aduse la Bucureşti cu un elicopter al MAI, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.

Surse judiciare susţin că drogurile au fost descoperite în rezervorul dublu al TIR-ului. Autocamionul ar fi încercat să iasă din România spre Ungaria, marţi la amiază, prin Vama Petea, dar a fost oprit de poliţişti.

Pe lângă procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, la faţa locului au ajuns echipe SPIR şi un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Conform aceloraşi surse, drogurile în valoare de câteva milioane de euro au fost transportate cu elicopterul la Bucureşti. Șoferul TIR-ului a fost adus în Capitală pentru a fi audiat.

„Reţeaua este supravegheată din 2011. Numele operaţiunii a fost Green Arrow. Este cea mai mare captură de heroină de pe teritoriul României. Traficanţii erau de origine turcă şi română, ţara de origine este cel mai probabil Afganistan. Cel mai probabil a venit pe Marea Neagră până în Ucraina şi de acolo spre vestul Europei. Cooperarea s-a desfăşurat cu mai multe ţări, Turcia, Ucraina şi ţări din Vest. Ţara de destinaţie era Olanda. 60% puritate, 40 de milioane de euro valoarea pe stradă", au declarat anchetatorii, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul DIICOT, scrie antena3.ro.

Sursa: Antena 3

Sărbătoare mare pentru români! Astăzi este Ziua Imnului Naţional! Uite ce se întâmplă în ţară!... Icoană făcătoare de minuni, în Bucureşti! Toate dorinţele celor care ajung la ea se îndeplinesc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x