Antena Căutare

Carnagiu pe o șosea! Accident rutier grav în judeţul Harghita - două persoane au murit, alte 18 au fost rănite. UPDATE

Două persoane au murit, iar alte şapte, între care un copil, au fost rănite, într-un accident rutier produs duminică dimineaţă pe DN 15, în judeţul Harghita.

Două persoane au decedat și alte 18 sunt rănite, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 15, între Borsec și Tulgheș, fiind declanșat codul roșu de intervenție. Microbuzul făcea curse regulate între Praga și Orhei, în Republica Moldova. Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a solicitat să fie acordată toată asistența necesară persoanelor care au avut de suferit în urma accidentului rutier produs în județul Harghita.

UPDATE, ORA 11:00 - Patru dintre persoanele rănite în accidentul de pe DN 15, transferate la Miercurea Ciuc și Tg Mureș

Patru dintre pacienții răniți în accidentul de pe DN 15, dintre Tulgheș și Borsec, în care un microbuz s-a răsturnat, sunt transferați la spitalele din Miercurea Ciuc și Târgu Mureș, a declarat directorul Serviciului Județean de Ambulanță Harghita, dr. Peter Szilard.

Potrivit sursei citate, trei dintre pacienți, dintre care unul este intubat, sunt transferați la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc, iar unul la Spitalul Județean din Târgu Mureș.

UPDATE, ORA 10:00 - Cei patru pacienți transferați prezintă traumatisme toracice și craniene

Alte trei persoane, dintre care un copil, au rămas la Spitalul din Toplița, li se acordă îngrijiri medicale, dar nu se știe în acest moment dacă vor fi internate.

Ceilalți 11 pasageri, care au suferit doar escoriații și au refuzat internarea, după ce au fost reevaluați de echipajele de la Serviciul Județean de Ambulanță, vor rămâne, deocamdată, la sediul Primăriei din Tulgheș, unde li se asigură ceai, cafea și hrană.

"Cei care au avut răni minore și au refuzat internarea, o parte dintre ei sunt deja la Primărie, o parte își inventariază bagajele, pentru că aveau extrem de multe bagaje și le transportăm tot la Primărie. Toți vor veni la Primărie, aici au căldură, au ceai, cafea, li se asigură mâncare și, inclusiv, dacă doresc să rămână peste noapte și nu alt mijloc de transport, pentru că condițiile de trafic sunt destul de grele, ninge abundent, atunci noi suntem pregătiți să le asigurăm inclusiv cazare la pensiunile din zonă, ca să fie totul în regulă", a declarat pentru AGERPRES, primarul comunei Tulgheș, Marcel Vancu.

ȘTIREA INIȚIALĂ, ORA 8.00

Două persoane au murit, iar alte şapte, între care un copil, au fost rănite, într-un accident rutier produs duminică dimineaţă pe DN 15, în judeţul Harghita.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că a fost declanşat Planul roşu de intervenţie, la faţa locului fiind trimise echipaje de Ambulanţă din două judeţe, pentru preluarea victimelor.

Accidentul a avut loc pe DN 15, între localităţile Borsec şi Tulgheş, iar primele informaţii arată că şi-au pierdut viaţa două persoane - un bărbat şi o femeie. De asemenea, alţi şapte oameni au fost răniţi, între aceştia fiind şi un copil, a cărui stare nu este gravă, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

El a spus că a fost declanşat Planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului au fost trimise echipaje de Ambulanţă atât din judeţul Harghita, cât şi din Neamţ, la această oră având loc trierea victimelor pentru transferul la spital.

Conform secretarului de stat în Ministerul de Interne, primele informaţii arată că trei dintre răniţi s-ar afla într-o stare mai gravă.

Arafat a precizat că intervenţia salvatorilor la faţa locului este în desfăşurare, fiind dificilă din cauza ninsorii abundente. El a mai precizat că zona în care s-a produs accidentul se află la o distanţă mare de oraşele mari, urmând să se stabilească la ce spitale vor fi trimise victimele.

Vrei și tu să ai locuința ta? Noi criterii de evaluare a finanţatorilor în Programul Prima Casă din 2018... Programul la METROU de Crăciun şi Revelion! În noaptea dintre ani, metroul va funcționa non-stop...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x