Cum îți alegi centrala termică

 

Centrala termică este o piesă extrem de importantă într-o casă. De ea sunt legate confortul și căldura iarna, precum și apa caldă pe tot parcursul anului. De aceea, ea trebuie să fie durabilă, ușor de întreținut și, mai ales, să consume puțin.

Într-o lume în care resursele subsolului sunt din ce în ce mai puține și poluarea atinge cote alarmante, este de datoria fiecăruia să țină cont de aceste nevoi în achiziții. Începând cu anul 2015, a intrat în vigoare o directivă ERP a Uniunii Europene care prevede norme clare pentru reducerea emisiilor de carbon. Pentru centrale alimentate cu gaze naturale, aceasta a dus la două schimbări majore. Nu s-au mai putut fabrica și pune în vânzare centrale termice cu tiraj forțat cu putere mai mică de 400KW și pentru centrale termice în condensație au apărut etichetele cu clasificarea A+++, A, B etc, precum la frigidere, mașini de spălat etc. Astfel, cumpărătorii pot să își aleagă o centrală termică cu emisii de carbon minime și o clasă de consum economică.

Cum alegi centrala termică?

Stabilirea nevoilor casei sau apartamentului

În primul rând, trebuie să vedem exact suprafața pe care trebuie să o încălzim, mai exact cubajul. Măsurăm fiecare cameră, în lung, în lat, în înălțime și calculăm câți metri cubi avem de încălzit. Apoi, înmulțim cu un coeficient de 45kcal și rezultă necesarul de kilocalorii. Majoritatea caloriferelor, a radiatoarelor cum sunt ele denumite corect, au randamentul măsurat în Watt. Atunci, ca să vedem exact cât de mare trebuie să fie caloriferul, înmulțim rezultatul obținut cu 1,16. O kilocalorie are 1,16 watt. Astfel, obținem necesarul de radiator într-o cameră.

Exemplu: o camera de 4Lx5lx3î=60 mc. 60mc x 45kcal = 2700 kcal. necesar pentru această cameră. Transformăm în watt, ca să vedem ce putere trebuie să aibă caloriferul care să o deservească: 2700x 1,16=3132 W. Adunăm acest necesar pentru toate camerele, inclusiv băile și vedem astfel ce putere trebuie să aibă de fapt centrala pentru a deservi corect întreaga locuință. Ca să vedem câte calorifere trebuiesc, întrebăm la magazinele de specialitate sau instalatorul de puterea fiecărui tip de calorifer. Pentru exemplul de mai sus, am avea nevoie de un calorifer din aluminiu de 600 x 1800 pentru o centrală termică în condensație, astfel încât camera să fie încălzită corect și consumul de gaze al centralei să fie mic, randamentul să fie maxim. Dacă mergem la un magazin de instalații sanitare, vom descoperi la fiecare tip de calorifer ce putere are în funcție de dimensiuni.

După ce am stabilit numărul de radiatoare și puterea pe care trebuie să o aibă centrala, putem să alegem modelul și firma de la care dorim să cumpărăm centrala. Iată ce trebuie să avem în vedere.

Spațiu necesar pentru amplasare

Sunt multe centrale termice care au nevoie de spatii laterale largi, pentru ca au componentele accesibile nu doar prin intermediul panoului frontal ci și lateral. Trebuie stabilit exact locul în care va fi amplasată și avut în vedere să se achiziționeze o centrală care poate să fie amplasată într-un spațiu restrâns. Acest aspect atrage după sine și ușurință în eventualele depanări service.

2. Clasa energetică

Consumul de energie este extrem de important. Alegeți o centrală care să fie din clasă superioară. Spre exemplu, o centrală termică Viessmann are eficiență energetică de 4 stele conform directivei europene 92/ 42 CE și are o eficiență energetică normată de până la 108%.

3. Părțile componente și tehnologiile lor novatoare

Părțile componente trebuie să fie de bună calitate, în special schimbătorul de căldură care trebuie să fie din oțel inoxidabil pentru economia energiei și rezistență în timp. Dacă se achiziționează o centrală termică Viessmann, aceste componente nu numai că sunt de bună calitate, dar beneficiază de inovații speciale, menite să îmbunătățească eficiența în timp a centralei murale.

4.Prețul

Există multe promoții și multe centrale care costă foarte puțin. Nu este cazul să mergeți pe acest criteriu. În primul rând pentru că siguranța trebuie să fie în prim-plan și, în al doilea rând, centralele care costă puțin au componente de proastă calitate care se vor reflecta în consumul mărit, deci facturile mari la gaze și în întreținere (costurile dese cu service-ul). Puteți lua centrale termice ieftine dar de calitate, urmărind promoțiile marilor producători și având costuri mici pe termen lung. Studiile și practica au reliefat, de fiecare dată, că o centrală cu un preț de achiziție mic a generat costuri pe durata vieții de minim 4 ori mai mari decât o centrală de calitate, cu cost de achiziție corect.

Instalarea și întreținerea

Instalarea centralei termice trebuie făcută de către o firmă autorizată în domeniu. Spre exemplu, dacă luați o centrala Viessmann, punerea în funcțiune o să fie făcută de către un service autorizat de cei de la Viessmann România. La o distanță de 2 ani se face o revizie tehnică, practic, un tehnician verifică parametrii de funcționare a centralei.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe