Antena Căutare

Dem Rădulescu ar fi împlinit astăzi 84 de ani! „Sunt arhitect, construiesc poduri între inimi!”

S-a născut la 30 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea, într-o familie de negustori. Astăzi, maestrul Dem Rădulescu ar fi împlinit vârsta de 84 de ani.

Dem Rădulescu ar fi împlinit astăzi 84 de ani! „Sunt arhitect, construiesc poduri între inimi!”
La mulți ani, maestre!

S-a născut la 30 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea, într-o familie de negustori. Astăzi, maestrul Dem Rădulescu ar fi împlinit vârsta de 84 de ani.

După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie. A obținut chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea. A luptat în ring la categoria mijlocie. A debutat ca amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării.

De ce „Bibanul”?

Porecla ''Bibanul'' i se trage din copilărie, de la faptul că tatăl său prindea pești.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, ca bursier pe toată perioada studiilor.

Prin rolurile pe care le-a interpretat a devenit în scurtă vreme unul dintre cei mai populari actori, iubit de publicul larg de toate vârstele și categoriile. Umorul său natural, cizelat prin studiu, a devenit marca inconfundabilă a personalității sale.

Dem Rădulescu, un artist desăvârșit

Maestru al comediei

Numit de regizorul Liviu Ciulei „un actor de geniu”, Dem Rădulescu a jucat în peste 50 de filme şi în zeci de piese de teatru, alături de nume importante ale scenei româneşti, precum Toma Caragiu, Ştefan Bănică sau Mircea Diaconu.

A fost căsătorit cu actrița Adriana Șchiopu, cu care a avut o fiică, născută la 14 octombrie 1986, Irina Rădulescu, aceasta fiind actriță la Teatrul Mic din 2008.

Actorul a murit la vârsta de 69 de ani, la 10 septembrie 2000. Este înmormântat la cimitirul Bellu.

Dem Rădulescu a fost primit post-mortem cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.

A fost apreciat și iubit mai ales datorită milioanelor de râsete pe care le-a oferit publicului.

Maestrul avea o părere pe cât de simplă, pe atât de profundă:

„O zi în care n-ai râs e o zi pierdută. Omul are nevoie de râs, la nivelul celulei. Buna dispoziție, se știe, dizolvă adrenalina pe care o provoacă durerea, supărarea, enervarea. (...) Comedia e salvarea. Mi se pare un medicament extraordinar, pentru că omenirea e bolnavă. Și câte situații de comedie adevărată există în viață! Suntem clovni într-un mare circ”

Sursa: agerpres.ro

Unii calcă pe cadavre, alții mint de îngheață apele! Aceștia sunt cei mai mari păcătoși ai horoscopului! Tu ce defecte a... Ai copil la grădiniţă? De la 1 ianuarie 2016, poţi să primeşti un tichet social pentru asta! Iată ce trebuie să faci...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x