Antena Căutare

FOTO! Bucureștenii s-au mutat la metrou, unde n-a fost loc să arunci un ac. Metrorex a solicitat sprijinul Poliției

Mai multe staţii de metrou din Capitală au fost aglomerate miercuri, în mai multe staţii, printre care Unirii, Victoriei, Universitate şi Gara de Nord, peroanele şi căile de acces fiind pline de călători, care au fost nevoiţi să aştepte mai mult timp până să urce în trenuri.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov spun că, în unele staţii de metrou a fost, miercuri, un număr ridicat de călători pe peron, în aşteptarea trenurilor.

Echipajele ISU au făcut verificări în staţiile Unirii 1 şi 2, Victoriei 1 şi 2, Universitate, Gara de Nord, Nicolae Grigorescu şi Dristor 1 şi 2, pentru a preveni eventuale situaţii de urgenţă.

În staţiile de metrou au fost transmise mesaje în care călătorii erau atenţionaţi că se circulă îngreunat din cauza supraaglomerării. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov spun că, în unele staţii de metrou a fost, miercuri, un număr ridicat de călători pe peron, în aşteptarea trenurilor.

Echipajele ISU au făcut verificări în staţiile Unirii 1 şi 2, Victoriei 1 şi 2, Universitate, Gara de Nord, Nicolae Grigorescu şi Dristor 1 şi 2, pentru a preveni eventuale situaţii de urgenţă.

În staţiile de metrou au fost transmise mesaje în care călătorii erau atenţionaţi că se circulă îngreunat din cauza supraaglomerării. Potrivit Metrorex, pentru dirijarea călătorilor în staţiile cu un trafic crescut, respectiv Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei 1 şi 2, a fost solicitat şi s-a primit sprijinul Poliţiei Metrou.

"Informăm călătorii că, pentru siguranţa transportului şi evitarea supraaglomerării pasajelor de trecere, în special la staţiile de corespondenţă, pentru perioade scurte de timp, este posibilă limitarea accesului în staţii, în faţa validatoarelor şi la nivelul peronului”, au precizat reprezentanţii companiei.

"În plus, se asigură succesiunea trenurilor la un interval de: maxim 3 minute la orele de vârf pe Magistrala 2, 2-3 minute pe tronsonul comun al Magistralelor 1 şi 3 (Eroilor – Nicolae Grigorescu), 5-6 minute în restul timpului”, arată reprezentanţii companiei.

Sursa: news.ro

Veste proastă pentru ELEVI şi bună pentru PĂRINŢI! Începând de joi, cursurile se reiau în Prahova... ANUNŢ CFR: 148 de trenuri au fost anulate! Lista completă a rutelor pe care NU se circulă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x