Antena Căutare

Imagini uimitoare, în mijlocul iernii! În grădină unei femei din Galați s-au copt căpșunile

Căpşunile din curtea casei unei femei din municipiul Galaţi aproape s-au copt, în mijlocul lunii ianuarie, din cauza temperaturilor neobişnuit de mari de pe parcursul iernii, însă specialiştii se aşteaptă ca odată cu venirea frigului plantele respective să-şi întrerupă perioada de vegetaţie. O femeie din municipiul Galaţi a constatat, cu surprindere, că în curtea casei sale, la mijlocul lunii ianuarie, s-au copt deja căpşunile.

Căpşunile din curtea casei unei femei din municipiul Galaţi aproape s-au copt, în mijlocul lunii ianuarie, din cauza temperaturilor neobişnuit de mari de pe parcursul iernii, însă specialiştii se aşteaptă ca odată cu venirea frigului plantele respective să-şi întrerupă perioada de vegetaţie. Potrivit news.ro, o femeie din municipiul Galaţi a constatat, cu surprindere, că în curtea casei sale, la mijlocul lunii ianuarie, s-au copt deja căpşunile.

”Mi-a făcut cu ochiul căpşuna aceea care este jumătate roşie şi m-am dus şi m-am uitat şi la celălalate şi la cele din spate. Nu s-a mai întâmplat niciodată atât de devreme. Cred că în primul rând a fost foarte cald, iar pâmântul este bun”, a spus femeia.

Specialiştii spun că este vorba despre un fenomen neobişnuit, dar în momentul în care temperaturile vor scădea plantele îşi vor întrerupe vegetaţia.

”Este o perioadă interesantă din punct de vedere climatologic pentru că temperaturile în zona noastră nu au scăzut foarte mult, drept pentru care unele plante şi-au continuat starea de vegetaţie. Sigur că este neobişnuit, dar atâta vreme cât condiţiile climatice sunt favorabile planta îşi continuă cursul. Este un caz singular şi nu ar trebui să generalizăm şi nu cred că va merge mult cu recolta respectivul pentru că temperaturile nu au cum să crească în ultima perioadă şi atunci planta îşi va întrerupe perioada de vegetaţie”, afirmă şeful Grădinii Botanice din Galaţi, Paul Lupoaie.

El a spus că şi în cadrul Grădinii Botanice un exemplar de petunie hibridă înfloreşte în continuare din cauza temperaturilor ridicate de la nivelul solului şi din atmosferă, în condiţiile în care de regulă planta începe să aibă flori în timpul verii.

Incendiu puternic într-un bloc din Bucureşti! Persoanele sunt evacuate de urgență!... Hackerii au atacat România în cel mai neașteptat mod posibil! S-au îmbogățit peste noapte cu monedele virtuale obținute ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x