Antena Căutare

Incendiu la o hală din Ilfov! Pompierii intervin în forță! Nu se știe dacă există persoane în interior

Pompierii intervin vineri seară pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală din judeţul Ilfov, în care este depozitată arhivă, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, care a precizat că nu se ştie încă dacă sunt persoane înăuntru.

Pompierii intervin vineri seară pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală din judeţul Ilfov, în care este depozitată arhivă, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, care a precizat că nu se ştie încă dacă sunt persoane înăuntru, potrivit news.ro.

UPDATE: Iniţial, au fost trimise pentru stingerea incendiului zece autospeciale, patru autoscări şi o echipă de descarcerare, însă numărul acestora a fost suplimentat. În prezent se acţionează cu 15 autospeciale de stingere, trei echipe de descarcerare şi au fost aduse şi motopompe pentru alimentare din surse fără presiune.

Potrivit acestuia, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi dintr-o hală pe structură metalică din localitatea Dărăşti, judeţul Ilfov, cu parter şi două etaje, în care sunt depozitate stive de hârtie, dosare şi arhivă.

Din cauza vântului, incendiul se înteţeşte li există riscul ca hala să se prăbuşească. În prezent se acţionează cu zece autospeciale de stingere, patru autoscări, ambulanţe SMURD şi o echipă de descarcerare.

Nu se ştie dacă sunt persoane înăuntru, a mai spus Daniel Vasile.

Spiderman lovește din nou în Galați! Bărbatul care în 2012 a dat zeci de spargeri, a fost prins după o nou serie de furt... Cristina, copila pentru care o echipă de vatmani RATB a luptat la "Bravo România, zace pe un pat de spital, după in...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x