Antena Căutare

Mesajul Principesei Margareta, după moartea Regelui Mihai. „Români, țara l-a pierdut pe Regele Mihai I. În aceste clipe grele, suntem uniți în suferința noastră!”

După moartea Regelui Mihai, Principesa Margareta a transmis un mesaj video emoționant, după moartea tatălui său. Fiica Majestății Sale a spus, în discursul său, că a pierdut un părinte, asemeni tuturor românilor, și că România a pierdut un rege.

După moartea Regelui Mihai, Principesa Margareta a transmis un mesaj video emoționant. Fiica Majestății Sale a spus, în discursul său, că a pierdut un părinte, asemeni tuturor românilor, și că România a pierdut un rege.

"Români, Ţara a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste nouă decenii, el a închinat României toate puterile, cu devotament şi răbdare. Am pierdut, ca voi toţi, un părinte. O pierdere personală şi o pierdere pentru întreaga Naţiune. În aceste clipe grele, suntem uniţi în suferinţa noastră. Cu infinită iubire şi principii puternice, Regele Mihai a înscris în cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană. Bunătatea şi iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înţelepciunea lui a asigurat continuitatea identităţii noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al ţării. Regele nostru a fost o parte din fibra Statului român. Prin întreaga sa viaţă, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu naţiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi. Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleaşi principii şi sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român. Aşa să ne ajute Dumnezeu!", este declaraţia către ţară a Principesei Margareta, Custodele Coroanei române.

Regele Mihai I a murit marţi, la ora 13.00, ora României. La căpătâiul său s-a aflat, până în ultima clipă, principesa Maria. Majestatea Sa împlinise 96 de ani în 25 octombrie.

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus în Holul de onoare a Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală Regală şi Patriarhală.

Începând de miercuri, vor fi deschise cărţi de condoleanţe la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta şi vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile.

Toţi cei care vor să depună flori, jerbe sau coroane o pot face începând de miercuri la intrarea principală a Palatului Regal din Calea Victoriei.

Regele Mihai a murit. Întrebarea care e pe buzele tuturor românilor: va participa sau nu fostul Principe Nicolae la fune... Primul anunţ al Familiei Regale după decesul Regelui Mihai: "Am pierdut, ca voi toţi, un părinte. O pierdere person...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x