Antena Căutare

Program special pentru tinerii interesaţi de cariere militare. Anunţul făcut de ministrul Apărării

Programul "Cadet pentru o zi", prin intermediul căruia tinerii pot petrece o zi în cazărmi pentru a vedea cum este într-o unitate militară şi astfel să poată decide dacă vor urma o carieră în domeniu, va fi extins de Ministerul Apărării Naţionale la o săptămână.

Programul "Cadet pentru o zi", prin intermediul căruia tinerii pot petrece o zi în cazărmi pentru a vedea cum este într-o unitate militară şi astfel să poată decide dacă vor urma o carieră în domeniu, va fi extins de Ministerul Apărării Naţionale la o săptămână.

Ministrul Mihai Fifor afirmă că, în momentul de faţă, Armata asigură "un plan de carieră stabil" şi "educaţie la cel mai înalt nivel". Fifor a reamintit că în România "nu se poate discuta în acest moment despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu".

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, duminică, la Arad - unde jurnaliştii i-au cerut să comenteze lipsa de interes a tinerilor pentru cariera militară -, că unul dintre programele de promovare în rândul tinerilor, "Cadet pentru o zi", va fi extins la o săptămână.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Românii își vor putea cumpăra electrocasnice cu BANI DE LA STAT. Ce trebuie să faci pentru a beneficia de bonusuri... Pesta porcină i-a adus în pragul DISPERĂRII. Ce s-a întâmplat în satul în care s-a găsit noul focar: "A fost ca-n v...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu
Hello Chef sezonul 7, 20 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Alexandra Ungureanu Sambata, 20.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x