Antena Căutare

Revin ninsorile în București și alte 15 județe. Meteorologii au emis COD PORTOCALIU de viscol, din seara zilei de marți

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, noi avertizări meteo Cod galben și Cod portocaliu de ninsori și viscol, valabile în 15 județe și în municipiul București, începând din această seară, până miercuri seară.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, noi avertizări meteo Cod galben și Cod portocaliu de ninsori și viscol, valabile în 15 județe și în municipiul București, începând din această seară, până miercuri seară.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 10 ianuarie, ora 22:00 — 11 ianuarie, ora 8:00, în județele Constanța și Tulcea, va fi în vigoare un Cod portocaliu de viscol și polei. În perioada menționată, vântul va sufla cu rafale de 70 — 80 kilometri/oră și se vor semnala ninsori puternic viscolite, dar și precipitații mixte ce vor depune polei.

De asemenea, în perioada 10 ianuarie, ora 23:00 — 11 ianuarie, ora 15:00, alte șase județe din zona Moldovei vor fi sub Cod portocaliu de ninsori și viscol. Astfel, în noaptea de marți spre miercuri (10/11 ianuarie) și în prima parte a zilei de miercuri (11 ianuarie), în județele Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Buzău și Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, viteza vântului va atinge 70 — 80 km/h, troienind zăpada și reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

Pe de altă parte, începând din seara zilei de marți, ora 21:00, și până miercuri, ora 21:00, va fi în vigoare un Cod galben de fenomene meteo extreme. În intervalul respectiv, aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică și va cuprinde treptat jumătatea de est a țării. În cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, în zona Carpaților de Curbură și, temporar, în Dobrogea, vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 — 60 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

Județele avertizate cu Cod galben sunt: Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Giurgiu, Teleorman și Capitala.

ANM precizează că unele intensificări ale vântului vor fi și în Oltenia, spulberând trecător zăpada.

Totodată, pe durata zilei de marți, se menține avertizarea Cod portocaliu de ger persistent în 37 de județe, inclusiv în București, respectiv Cod galben în alte cinci județe din Crișana și Banat. În intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania și Maramureș, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între—29 și—15 grade, iar maximele între—15 și—10 grade. În plus, în Crișana și Banat, vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopților și al dimineților, când valorile termice se vor situa frecvent sub—15 grade.

În funcție de evoluția meteorologică, Administrația Națională de Meteorologie menționează că va actualiza avertizările emise.

Vrei o factură mică la întreţinere și o locuință bine încălzită? Iată cele mai tari trucuri pe care trebuie să le încerc... Anunț important făcut de Ministrul Energiei. Consumul de gaze în România atinge un prag istoric! Cât vor plăti românii?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x