SAMBATA, 26 MARTIE 2016

Românii trec la ora de vară în acest weekend. Cum se dă ceasul

Duminică, 27 martie, va fi cea mai scurtă zi din an pentru români pentru că se va schimba ora. 

România trece la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00. După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.

Prin această trecere, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în țările membre ale Uniunii Europene și se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie și ultima duminică a lunii octombrie.

Ora de vară a fost introdusă, în România, pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, și prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale).

Prin introducerea Orei de vară, s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui și de reducerea folosirii luminii artificiale.

COMENTARII

SOCIAL

Cinci lucruri pe care angajatorii ar trebui să le facă pentru a ușura munca salariaților

acum 12 ore

O analiză a Eurostat a scos la iveală faptul că românii muncesc de șase ori mai mult decât germanii, însă au o productivitate mult mai scăzută

SOCIAL

Moment INCREDIBIL la Antena 1. O fetiță de 14 ani dată dispărută a intrat în direct la „Acces Direct”

acum 12 ore

Nimeni nu ştia unde este Cristina şi toţi o cautău cu disperare, până când copila răpită a intervenit telefonic, în direct, la Acces Direct

SOCIAL

Gata cu ploile. Căldura se întoarce și pune stăpânire pe toată România!

acum 14 ore

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, chiar caniculară, izolat, în Lunca Dunării. Totodată disconfortul termic va fi în creştere, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va avea valori în jurul a 80 de unităţi local în sud şi în sud-est şi doar izolat în celelalte regiuni

SOCIAL

EVALUARE NAȚIONALĂ 2016. Lămuriri ale Ministerului Educației: „Nu se modifică baremul de la Matematică”

acum 15 ore

Secretarul de Stat pe preuniversitar, Monica Anisie, a declarat pentru MEDIAFAX că părinţii care au protestat joi la Ministerul Educaţiei au cerut anularea unui subiect de la proba de Matematică, însă ministerul nu a acceptat să modifice baremul

SOCIAL

Anunț important făcut de RATB! Traficul dintr-o zonă bucureșteană va fi puternic afectat de aceste modificări

acum 17 ore

Veste importantă pentru bucureșteni! Începând de la 1 iulie, una dintre liniile Ratb își modifică traseul.

SOCIAL

Imagini șocante din era civilizației! O femeie şi-a legat soțul cu lanțuri de prispa casei și i-a pus lacăt la gât ca să nu meargă „la băut”

acum 17 ore

Imaginile unui 2016 dintr-o eră civilizată? Se întâmplă la frații de peste Prut! O femeie dintr-un sat din Republica Moldova a recurs la o metodă mai puţin tradiţională pentru a-şi opri soţul de la beţie, relatează publicația deschide.md.

SOCIAL

Nu-ți mai poți plăti ratele pentru "Prima Casă"? Stai liniștit! De acum, nu te mai dă nimeni afară din locuință

acum 18 ore

Cei care au cumpărat o locuinţă pe credit prin programul "Prima Casă" şi ajung în situaţia de a fi executaţi silit pentru că nu şi mai pot plăti ratele nu vor fi daţi afară din case.

SOCIAL

Bacalaureatul din interbelic: o vară întreagă de 26 de teste din astronomie, Balzac, Cicero, științe naturale. Examenul care maturiza orice elev!

acum 18 ore

După mai multe reforme în învățământ, bacalaureatul în România numai un „examen al maturității” nu e! Materii din ce în ce mai puține, exigențe tot mai mici, pagini tot mai puține de învățat: aceasta ar putea fi sinteza a ceea ce se întâmplă acum în România.

SOCIAL

Medicul de pe ambulanță i-a luat orice șansă de supraviețuire! Amănunte dureroase ies la iveală din dosarul morţii fotbalistului Ekeng

acum 19 ore

Medicul Mihaela Duţă nu a făcut nicio manevră de resuscitare, nici când l-a preluat pe Patrick Ekeng şi nici în ambulanţă, deşi acesta era în fibrilaţie ventriculară, anulând astfel, prin inacţiunea sa nejustificată, orice şanse de supravieţuire a fotbalistului, potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti, care a pus-o sub acuzare pentru ucidere din culpă. Raportul medico-legal arată că moartea lui Ekeng s-a datorat unei fibrilaţii ventriculare, apărută pe fondul unei patologii cardiace preexistente, asociată cu anomalii coronariene.

SOCIAL

EVALUARE NAŢIONALĂ 2016. Ai emoţii pentru rezultat? Aşa trebuia să rezolvi PROBLEMA controversată de la Matematică

acum 21 ore

Aşa cum era de aşteptat, au apărut şi probleme în ceea ce priveşte subiectele de la Evaluarea Naţională 2016. Părinții susțin că elevii care au susţinut proba la Matematică au fost induși în eroare la unul dintre subiecte, iar peste 32.000 de persoane au semnat o petiție prin care cer reevaluarea lucrărilor

SOCIAL

S-a schimbat legea! Românii ies la pensie mai devreme, în funcție de preferințe. Ce condiții trebuie să îndeplinești

acum 22 ore

Un grup de senatori a depus la Camera Deputaților un proiect de lege pentru completarea Legii educației naționale, care prevede că personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu trei ani înainte de limita de vârstă.

SOCIAL

A apărut baremul la matematică! Dilema elevilor a primit răspuns! Răspunsul era trei sau opt?

acum 1 zile

Emoții mari pentru elevii de clasa a VIII-a, care au susținut pe 29 iunie Evaluarea Națională la matematică. Baremul a fost publicat!

SOCIAL

Ziua cea mai frumoasă din viața ei s-a transformat într-un coșmar! Rochia de mireasă i-a luat foc de la artificii (VIDEO)

acum 1 zile

Trebuia să fie unul dintre cele mai frumoase momente ale nunţii lor, însă doar într-o secundă totul s-a transformat într-un coşmar.

SOCIAL

București, sub ape! Inundații în Capitală: ”La Romană-s valuri mai mari ca la Vamă!” GALERIE FOTO

acum 1 zile

Codul galben emis de meteorologi a fost ignorat de unii români care nu și-au luat măsuri de precauție. După zile toride de caniculă, ploile au făcut ravagii în Capitală.

SOCIAL

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2016. Au apărut primele probleme! Unul dintre subiectele de la Matematică dă dureri de cap părinţilor şi elevilor

acum 1 zile

Au apărut şi primele controverse în jurul unei cerințe de la Subiectul I de la proba de Matematică. Părinții susțin că elevii au fost induși în eroare și se gândesc să facă contestație

Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Nu e nimic in neregula cu tine. Workshop, 6 septembrie 2015, Bucuresti

Crezi ca ai nevoie de timp, de succes, de bani, o relatie... Cand, de fapt,...

FILMUL ANULUI! Sângele cioroiului, al albului, al gălbejitului și al lui "Spate asudat" se împreunase, scurgându-se în canal...

Are nițeluș peste 10 minute. Atât! Vorbește despre incidentele rasiale din Los Angeels, 1991 și, deși e scurt, miroase a capodoperă. Elodio, mexicanul, vrea să răzbune moartea fratelui...


Vezi cele mai tari show-uri ale momentului pe

CHEFI
LA CUȚITE

INSULA
IUBIRII

iUMOR

Jocuri

ZooMumba

Construieste-ti propriul tau Zoo Mai stai pe ganduri? Construieste-ti propriul tau Zoo si populeaza-l cu cei mai draguti puisori de animale. Atrage-ti vizitatorii in gradina ta zoologica construind habitate pentru animale si multe alte atractii!

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime! Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de fermieri. Distractie ca la carte pentru fermieri de toate varstele!

Battlestar Galactica

De partea cui eşti? Oameni sau Cyloni? Alegerea este a ta! Lanseaza-te in captivantul univers al binecunoscutului serial SF. Interactioneaza cu personajele preferate, indeplineste misiuni provocatoare si piloteaza un Viper Colonial sau Raider Cylon sau alte nave de comanda nemaivazute pana acum. Dar mai intai, trebuie sa iei o decizie: vrei sa lupti pentru salvarea omenirii sau impotriva ei?

Dark Orbit

Fii un pilot de elita! DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de jucatori din toata lumea.

SeaFight

Stapaneste cele 7 mari! Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, live, importiva jucatorilor din toata lumea.

Pirate Storm

Trăieşte o mega aventura piraterească! Navigaţi acum într-o aventură incredibilă! De la mările tropicale din Caraibe până la apele reci ale Nordului: în Pirate Storm, vă aşteaptă o lume plină de aventuri! Încarcă tunurile: Pirate Storme este un joc online cu piraţi şi de acţiune continuă! Joacă acum gratis!

Skyrama

La Skyrama, gestionezi un aeroport propriu şi vei petrece un timp minunat! Dar Skyrama oferă mult mai mult decât obişnuitele jocuri gratuite: Creează un aeroport propriu şi extinde-l (în funcţie de ideile tale) din ce în ce mai mult. Amplasează terminale pentru pasageri şi platforme de parcare pentru avioanele care aterizează.

DrakenSang

Saga Drakensang-Saga continuă online Umbrele trecutului reapar, răspândind frica şi teroarea: Cel mai de temut dragon din Lumea Altora a revenit! Alătură-te războinicilor sau magicienilor pentru a trăi aventuri epice şi a salva omenirea! Acest joc de rol te poartă într-o captivantă lume de fantezie 3D.

Deepolis

Scufundati-va si descoperiti fascinanta lume a oceanelor! Scufunda-te! Lupta in batalii subacvatice palpitante si explora adancurile oceanelor! Lupta alaturi de fractiunea ta pentru un viitor mai bun si cucereste adancimile marii! Ai calea libera!