Antena Căutare

Sfânta Maria Mare 15 august 2018. Tradiții, obiceiuri și superstiții în România

Sfânta Maria Mare 2018. Tradiții, obiceiuri și superstiții în România. Ciobanii coboară oile de la munte, la Santa Maria Mare Tulesc oile la vale. Fetele poartă planta numită năvalnic, care aduce pețitori. Pe 15 august se deschide sezonul nunților, care ține până la Postul Crăciunului

Sfânta Maria Mare 2018. Tradiții, obiceiuri și superstiții în România. Ciobanii coboară oile de la munte, la Santa Maria Mare Tulesc oile la vale. Fetele poartă planta numită năvalnic, care aduce pețitori. Pe 15 august se deschide sezonul nunților, care ține până la Postul Crăciunului

Marea sărbătoarea a Adormirii Maicii Domnului se apropie și îi adună pe creștini împreună, unindu-i prin post și rugăciune. Prin cuvântul “Adormire” biserica se referă la sfârșitul vieții Sfintei Fecioare Maria. Termenul de “Adormire” nu duce cu gândul la trecerea în neființă, ci mai degrabă la o stare din care te poți trezi. Hristos asociază acest cuvânt cu învierea, adormirea fiind doar o stare de trecere între viață și moarte.

Sărbătoarea Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului este cunoscută de toți creștinii în acest fel deoarece Sfânta Fecioară nu a murit, ci s-a ridicat mai presus de ea cu ajutorul Fiului ei. Mulți creștini nu cunosc faptul că Maica Domnului este singura dintre sfinții Bisericii Ortodoxe care are parte de o rânduială liturgică de înmormântare, asemănătoare cu cea a lui Hristos.

Tradiții de Sfânta Maria Mare

Postul Sfintei Marii începe pe 1 august și durează până pe 15 august când este prăznuită Sfânta Fecioară în calendarul creștin ortodox, cât și în cel catolic. În acea dimineată, femeile merg la biserică și împart faguri de miere, prune și struguri. După încheierea Sfintei Liturghii, acestea merg în cimitir pentru a tămâia mormintele rudelor.

Alte obiceiuri includ faptul că ciobanii coboară oile de la munte, urmând ca toți bărbații să își schimbe pălăriile cu căciuli. În această zi este interzis scăldatul în apele din care se adapă cerbii și dormitul pe prispă.

Fetele care locuiau în mediul rural obișnuiau să poarte o floare numită “năvalnic”. Se spune că aceasta atrăgea pețitorii. Bătrânii spun că dacă înfloreau trandafirii în apropierea marii sărbători, acest lucru prevestea o toamnă lungă. Oamenii din sat angajau pândari la vii pentru a proteja podgoriile împotriva păsărilor.

În satul tradițional, pe 15 august se deschidea sezonul nunților, iar acesta dura până la intrarea în postul Crăciunului. Tot în această zi oamenii care locuiau la sate organizau iarmaroace și târguri de toamnă. Perioada dintre cele două sărbători, și anume Sfânta Marie Mare (15 august) și Sfânta Marie Mică (8 septembrie) se considera a fi perioada perfectă pentru semănatul de toamnă.

Tradiția spune că în perioada postului Sfintei Marii, fetele ce locuiau în zona rurală își croiau costume speciale, albe și le pregăteau pentru pelerinajul din zilele de 14 și 15 august la mănăstirile care poartă hramul Sfântei Marii. O parte dintre aceste mânăstiri sunt Bixad, Rohia, Tismana, Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Moisei, Nicula, Ciosa si multe altele.

Oamenii Bisericii spun că de vreme ce Sfânta Fecioară a părăsit mormântul, noi trebuie să o căutăm printre cei vii. Trebuie să ne rugăm la Ea neîncetat, cerându-i să ne fie alături mereu. Pe lângă faptul că o vedem mereu în icoane și o întâlnim în rugăciuni, nu trebuie să uităm că Ea se reflectă de asemenea în mamele noastre.

Sursă foto: crestinortodox.ro

Lege pensii 2018. Ministrul Muncii: "Pensiile se dublează. Bugetul va fi suplimentat cu 15 miliarde de lei"... Sfânta Maria Mare 15 august 2018. Hramuri si pelerinaje în România...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x