Toți elevii trebuie să știe asta! Când vor avea loc examenele de la Evaluarea Națională

Evaluările Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor avea loc în perioada 23 mai - 10 iunie, după cum prevăd calendarul şi metodologia de organizare şi desfăşurare a Evaluărilor Naţionale pentru aceste clase, publicate miercuri pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Conform calendarului, evaluările vor avea loc după cum urmează:

* clasa a VI-a: 23 mai - Limbă şi comunicare, 24 mai - Matematică şi ştiinţe,

* clasa a IV-a: 30 mai - Limba română, 31 mai - Matematică, 2 iunie - Limba maternă,

* clasa a II-a: Limba română - 6 iunie (scris) şi 7 iunie (citit), Limba română pentru minorităţile naţionale - scris/ citit - 7 iunie, Matematică - 8 iunie, Limba maternă - 9 iunie (scris) şi 10 iunie (citit).

Subiectele vor fi elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor fi formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu.

"Pentru clasa a IV-a, testele vor avea un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale administrate elevilor în vârstă de 10 - 12 ani. La clasa a II-a, responsabilitatea administrării testelor aparţine administratorului de test - învăţătorul/ institutorul/ profesorul pentru învăţământul primar de la clasă. La clasele a IV-a şi a VI-a, administratorul de test va fi un cadru didactic diferit de cel care predă în mod obişnuit la clasă. Pe toată durata administrării testelor, administratorul de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu predă la clasa respectivă şi care are rolul de a susţine procesul de administrare a instrumentelor de evaluare", precizează MENCŞ într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, sălile în care se susţin evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt, de regulă, sălile în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod curent. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi.

Durata alocată rezolvării subiectelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Naţională la clasa a II-a, de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Naţională la clasa a IV-a şi tot de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea Naţională la clasa a VI-a.

"Testele vor fi evaluate în cadrul unităţilor de învăţământ de cadrele didactice care predau în respectivele şcoli. În cazul în care numărul de cadre didactice dintr-o unitate de învăţământ este insuficient, preşedintele Comisiei de organizare şi de administrare a evaluărilor din respectiva unitate de învăţământ solicită comisiei judeţene/ a municipiului Bucureşti nominalizarea unor cadre didactice din alte şcoli. Înainte de începerea procesului de evaluare, preşedintele din centrul de evaluare are obligaţia de a asigura o sesiune de instruire pentru evaluatori", prevede metodologia.

Totodată, fiecare test este evaluat de către două cadre didactice, pentru fiecare disciplină în parte, pe baza Caietului cadrului didactic. Baremele de evaluare, precum şi alte informaţii referitoare la evaluare sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic.

Rezultatele obţinute la aceste evaluări nu se vor înregistra în catalogul clasei şi vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor/ reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Sursa: Agerpres

facebook whatsapp twitter pinterest
mai multe
HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti