Antena Căutare

Tragedia de la Colectiv nu ne-a învățat nimic? 200 de cluburi funcționează fără autorizație

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a descoperit, într-o singură lună, aproape 200 de cluburi, baruri şi discoteci care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu în urma unor controale desfăşurate la nivel naţional. Pentru neregulile constatate, pompierii au dat amenzi în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei.

Potrivit autorităților, în perioada 3 noiembrie – 5 decembrie s-au desfăşurat, la nivel naţional, la fiecare sfârşit de săptămână, 847 de controale în cluburi, baruri şi discoteci.

Au fost găsite 2.906 de nereguli, care au fost sancţionate cu 654 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.548.350 lei. Dintre acestea, 36 de amenzi în valoare de 88.550 lei au fost date pentru nerespectarea legii antifumat.

Au fost descoperite 195 de baruri care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu, însă nu au fost încălcări grave ale legii

Vremea rea peste România! Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ceață în următoarele ore... Iată ce e bine să faci pe 9 decembrie. Mâine e mare sărbătoare pentru creștinii din România!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x