Antena Căutare

Tragedie fără margini în Spania! Opt români au murit într-un accident rutier cumplit!

Opt români, printre care şase adulţi şi doi copii, au murit într-un accident rutier cumplit în sud-estul Spaniei. Aceştia se aflau într-un microbuz ce a luat foc după ce a fost lovit din plin de un camion ce venea din sens opus.

Opt români, printre care şase adulţi şi doi copii, au murit într-un accident rutier cumplit în sud-estul Spaniei. Aceştia se aflau într-un microbuz ce a luat foc după ce a fost lovit din plin de un camion ce venea din sens opus.

Deocamdată, nu se cunosc motivele pentru care şoferul camionului care mergea spre Murcia a intrat pe contrasens şi a intrat frontal într-o furgonetă, ce se îndrepta spre Alicante, iar anchetatorii au anunţat că toţi pasagerii din aceasta au decedat.
"Este vorba despre o familie de naţionalitate română, formată din opt membri. Doi dintre aceştia erau copii. Toţi cei opt au murit în accident", spuna aceştia.

Persoanele aflate în maşină nu au avut nicio şansă. Echipajele de pompieri, sosite la faţa locului, au stins flăcările, însă din cele două vehicule nu mai rămăsese decât caroseria carbonizată.

O echipă a Consulatului român de la Castellon s-a deplasat la faţa locului, însă nu a stabilit, deocamdată, naţionalitatea victimelor.

Isus si Moise, trimiși în judecată, la Baia Mare!... Trist, dar adevărat! Candidaţii de la Facultatea de Ştiinţe Politice nu ştiu cine conduce Parlamentul României...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x