Antena Căutare

Veşti excelente: Se măresc salariile! Anunţul a fost făcut în urmă cu puţin timp

Salariile personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar ar urma să fie majorate cu 12 la sută, din 1 august 2015, potrivit unui proiect pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei.

Salariile personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar ar urma să fie majorate cu 12 la sută, din 1 august 2015, potrivit unui proiect pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei.

"Începând cu data de 1 august 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inspectoratele şcolare şi unităţile conexe, instituţiile de învăţământ superior de stat şi din bibliotecile centrale universitare se majorează cu 12% faţă de nivelul acordat pentru luna iulie 2015. Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază de care beneficiază personalul nedidactic de la alin. (1) se majorează cu acelaşi procent de 12%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii", se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă, potrivit mediafax.ro.

De drepturile salariale majorate, în urma aplicării ordonanţei de urgenţă, vor beneficia 53.848 de persoane din învăţământul preuniversitar de stat şi 7.468 de persoane din învăţământul universitar, potrivit notei de fundamentare a proiectului.

În acest scop, urmează să se aloce 38,6 milioane de lei, în 2015, şi apoi câte 115,8 milioane de lei anual.

Măsura este justificată având în vedere acordul încheiat între Guvernul României şi federaţiile sindicatelor reprezentative din învăţământ şi ţinând cont de faptul că în Ordonanţa de urgenţă nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 sunt prevăzute creşteri salariale de 5%, începând cu 1 martie 2015 şi cu 1 septembrie 2015 numai pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, omiţându-se personalul nedidactic din învăţământ.

"În perioada 2008 - 2015 salariile personalului nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, inspectoratele şcolare şi unităţile conexe, instituţiile de învăţământ superior de stat şi din bibliotecile centrale universitare nu au mai fost modificate decât pentru recuperarea reducerilor salariale din anul 2010 şi pentru asigurarea nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată conform hotărârilor de Guvern anuale", se mai arată în nota de fundamentare.

Sursa: mediafax.ro

Tradiţii şi superstiţii de Sfinţii Constantin şi Elena! Ce NU AI VOIE să faci pe 21 mai dacă vrei să îţi meargă bine... Istoria neștiută a bikini-ului! Cum au mers femeile la plajă, de-a lungul vremii!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x