Antena Căutare

Veşti NOI de la meteorologi! Iată cum o să fie vremea până în luna februarie! Temperaturile pentru fiecare zonă a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna februarie a anului viitor.

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna februarie a anului viitor.

DECEMBRIE

Temperaturile medii lunare vor fi, în general, apropiate de mediile multianuale în aproape toata ţara, iar local în sud-estul şi sudul ţării vor fi posibile valori termice mai ridicate decât cele normale. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi normale în cea mai mare parte a regiunilor, local în centrul ţării fiind posibile valori peste mediile climatologice şi sub normele obişnuite în zona de sud.

IANUARIE

Temperatura medie lunară a aerului va avea valori peste mediile climatologice local în sudul, sud-estul şi vestul ţării, iar în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de normal. Precipitaţiile lunare vor fi apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor acestea vor prezenta o tendinţă de creştere.

FEBRUARIE

Temperatura medie lunară a aerului va înregistra valori sub mediile climatologice în zonele nordice şi centrale, local în sud-estul ţării valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile, iar în restul regiunilor, normale. Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa, în general, în limite normale în zonele estice, sud-estice şi sudice, iar în restul regiunilor, acestea vor prezenta o tendinţă de creştere.

Vreme deosebit de rece! Ce ne aşteaptă de mâine... Scorpionii au planuri mari și fac cheltuieli domestice! Previziunile zilei, aduse de Camelia Pătrășcanu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x