Antena Căutare

A alergat 15.000 de kilometri pe şapte continente, dar nu au fost de ajuns! Andrei Roşu doarme pe BALCON pentru maratonul de la Cercul Polar

A traversat înot Canalul Mânecii, dar a găsit o provocare şi mai mare. Andrei Roşu se pregăteşte pentru cea mai grea competiţie de până acum: un maraton de şapte zile, la Cercul Polar

A traversat înot Canalul Mânecii, dar a găsit o provocare şi mai mare. Andrei Roşu se pregăteşte pentru cea mai grea competiţie de până acum: un maraton de şapte zile, la Cercul Polar

Adoarme în câteva minute, ca şi cum s-a întins în cel mai confortabil pat din lume. Andrei s-a întins, de fapt, într-un sac de dormit. Întins pe balcon. Dimineaţa îl găseşte cu zâmbetul pe buze.

În balcon, Andrei se obişnuieşte cu frigul pe care-l va îndura în cea mai grea competiţie din viaţa lui. În martie, aleargă la Cercul Polar. "Se începe de la Cercul Polar şi se aleargă 560 de kilometri până la Oceanul Arctic. Temperaturile coboară până la minus 50 de grade. Va fi cu siguranţă o aventură. Genul de aventură pe care o povesteşti la nepoţi, strănepoţi".

O cursă de rezistenţă şi de voinţă, în care va luptă singur cu natura. Şi cu el însuşi. E deja obişnuit. În ultimii 6 ani, a participat la zeci de maratoane, pe şapte continente. Din Antarctica până în Brazilia, Andrei a alergat peste 15.000 de kilometri.

Mai mult, a traversat înot Canalul Mânecii şi a înfruntat temperaturi de minus 40 de grade celsius, la Polul Nord. Aşa a intrat în Cartea Recordurilor.


Pentru marea aventură de la Cercul Polar, Andrei aleargă şi 4 ore, în fiecare zi. Efortul lui are un ţel: să fie un model pentru copiii săi. Dar şi o cauză nobilă: vrea să planteze mii de copaci în sudul României, afectat de deşertificare.

Cursa va avea loc 11 martie la Cercul Polar şi va dura 10 zile. Este cel mai rece şi mai vântos maraton de pe planetă.

A murit Ion Panțuru, omul care a adus României singura medalie la Jocurile Olimpice de iarnă!... O fetiţă a şocat toată şcoală cu răspunsul ei. Pentru ea, 9x9 este egal cu... Hossa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x