Copiii de la Școala Socială Sportivă Real Madrid: ”Domnului Belo, cu dragoste!”

 
+5 click pentru
galerie

Belodedici a fost invitatul puștilor de la Școala Socială Sportivă Fundația Real Madrid. A jucat fotbal alături de ei, a marcat, s-a bucurat de fiecare reușită, le-a povestit despre întreaga carieră și i-a încurajat să creadă în șansa lor.

“Sună-l pe Belo! Dacă e vorba de copii, nu te va refuza!”, a sunat sfatul unui prieten de-al marelui internațional.  Şi Belodedici a venit! Într-o lume în care timpul s-a comprimat şi a devenit parcă cea mai căutată resursă, legenda  Stelei şi a Generaţiei de Aur şi-a anulat tot ce avea în program pentru seara de 16 noiembrie şi a venit lângă copiii Şcolii Sociale Sportive Fundația Real Madrid. Iar ca surpriza să fie perfectă, Belo s-a echipat și a jucat cot la cot alături de micuți și de membrii Romanian Business Leaders, parteneri ai evenimentului  alături de Asociația FDP și de Primăria Sectorului 3.

Punctual, îmbrăcat impecabil, cu aceeași siluetă de invidiat, Belo a venit la Școala Mexic printre primii, iar după ce s-a echipat a cerut să meargă în vestiarul copiilor. Au urmat 10 minute de discuții savuroase cu puștii pornind de la primii pași făcuți în fotbal la Moldova Nouă până la marile victorii cu Steaua, Steaua Roșie Belgrad, Valencia, Atlante și echipa națională. ”Eu cred că fotbalul este unul din cele mai bune mijloace de educație. Prin el, înveți de mic să lupți, să te ridici după lovituri, să faci totul ca să învingi. Eu datorez totul fotbalului și vă încurajez și pe voi să fiți îndrăzneți și să credeți în șansa voastră. Acum, haideți pe teren, să văd ce știți!”, le-a transmis Belo copiilor.

Patru echipe mixte,  formate din copii și antreprenori, una dintre ele având bucuria de a-l avea pe Belo ca jucător, și-au disputat titlul de campioană a serii. Cei 4 căpitani de echipă, Bobi, Alin, Mihai, Marius și toți ceilalți copiii au fost mai determinați ca niciodată, antreprenorii și-au împărțit sentimentele între empatia cu micii fotbaliști și admirația față de Belo, iar Căprioara din Carpați a arătat că pentru el timpul a stat în loc. Aceleași mișcări elegante pe teren, aceeași detentă, aceeași precizie a paselor. A marcat, s-a îmbrățișat la fiecare reușită cu copiii, a glumit tot timpul, i-a cucerit pe toți.

”A fost frumos și m-am simțit minunat! Glumind puțin, parcă puteam să alergăm mai mult. Chiar am propus la final să facem și niște întreceri de sprint pe lungimea sălii”, a zâmbit Belo după ce a reușit să iasă din îmbrățișările copiilor și din asaltul celor care doreau să facă un selfie cu el. Evenimentul s-a încheiat cu o festivitate de premiere simbolică în care copiii au primit medalii și tricouri din partea celor de la Romanian Business Leaders.

” Îi mulțumim mult domnului Belodedici pentru că a venit alături de noi și ne-a oferit această seară minunată! Copiii s-au simțit extraordinar și au uitat pentru câteva ore de greutățile cu care se confruntă. Iar mâine, la școală, suntem siguri că poveștile lor vor ascultate cu plăcere de toți ceilalți colegi”, a declarat Ania Nedelcu, director executiv al Asociației FDP, organizație care dezvoltă proiectul Școlii Sociale Sportive în parteneriat cu Fundația Real Madrid și Primăria Sectorului 3. În acest program, sunt cuprinși 45 de copii din familii aflate în dificultate, care printr-o metodologie a marelui club spaniol sunt încurajați să nu abandoneze cursurile școlii.

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

mai multe