Antena Căutare

FCSB dă cel mai bun marcator din istoria Play-off-ului Ligii 1! Vedeta echipei lui Dică a marcat însă un singur gol în ultimele 10 luni

În această seară, de la ora 20:45, în Gruia, CFR Cluj și CSM Poli Iași dau startul celei de-a 3-a Ediții a Play-off-ului Ligii 1. Înițiat odată cu sezonul 2015-2016, sistemul cu Play-off din Liga 1 a fost mereu unul al surprizelor. Dacă în primul sezon am avut-o pe Astra Giurgiu campioană, în al doilea Gică Hagi s-a încoronat ”Rege” al Ligii 1. De fiecare dată, marele pierzător a fost Gigi Becali și a sa echipă Steaua/FCSB.

În ciuda ratărilor dureroase, FCSB conduce la aproape toate capitolele în cele două ediții de Play-off din istoria Ligii 1, informează site-ul lpf.ro. Echipa lui Gigi Becali dă cel mai bun marcator, cel mai bun pasator, are cele mai multe puncte cumulate și cea mai bună apărare în istoria acestui sistem.

Intrat în dizgrația lui Gigi Becali, Denis Alibec conduce detașat în clasamentul golgheterilor din play-off, cu 14 reușite (8 pentru Astra și 6 pentru FCSB). El este urmat în acest top de colegii săi Harlem Gnohere și Florin Tănase, ambii cu câte 6 goluri. Tot 6 a marcat și fostul ”pandur” Ioan Hora.

Dacă în Play-off se simte foarte bine, în sezonul regulat Denis Alibec are un an dezastruos. În ultimele 10 luni, din mai 2017 până în martie 2018, atacantul pe care Gigi Becali a plătit Astrei 2 milioane de Euro în 2016 a marcat un singur gol.

Alte capitole la care FCSB conduce în topurile celor de la Ligă:

Clasament pe echipe în primele două sezoane de play-off:
FCSB - 20 jocuri - 41 puncte
Dinamo - 20 jocuri - 31 puncte
Astra - 20 jocuri - 27 puncte
Viitorul - 20 jocuri - 24 puncte.

Cele mai multe puncte scoase de antrenori în cele două ediţii:
Laurenţiu Reghecampf (20 j) - 41 puncte
Marius Şumudică (19 j) - 24 puncte
Gheorghe Hagi (20 j) - 24 puncte
Cosmin Contra (10 j) - 19 puncte
Edward Iodănescu (10 j) - 15 puncte.

TRAGEDIE în fotbalul românesc. Unul dintre cei mai mari portari din istorie A MURIT. S-a stins Ion „Țop” Voinescu... O nouă dramă lovește fotbalul mondial, la doar cinci zile după decesul lui Davide Astori. Un fotbalist de 18 ani a fost ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x