Antena Căutare

George Copos, CONDAMNAT DEFINITIV la patru ani de închisoare cu executare

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română

Instanţa a respins apelurile făcute de toţi inculpaţii din dosarul Loteria I, precum şi toate cererile de schimbare a încadrărilor jurice ale faptelor acestora, făcute pe parcursul judecării cauzei.

Tribunalul Bucureşti a menţinut decizia de condamnare dată de Judecătoria Sectorului 2 în 29 ianuarie, astfel că George Copos rămâne cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti a menţinut pedepsele de câte patru ani de închisoare pentru Gilio Giuzepe Roza, Stelian Ioan Raţiu şi Nicolae Cristea, fost director general al Loteriei Române, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare.

Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă.

VEZI AICI MAI MULTE DETALII

VIDEO DRAMATIC! Un fotbalist A MURIT după ceva fost lovit în cap de un obiect aruncat din tribune... VIDEO: IMNUL ECHIPEI NAȚIONALE și al SUPORTERILOR se lansează pe 1 SEPTEMBRIE! Vezi cum sună...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x