Antena Căutare

Lovitură totală dată de Mircea Lucescu! Ce a reuşit să facă la naţionala Turciei de i-a impresionat pe fani

Selecţionerul naţionalei Turciei, Mircea Lucescu, l-a convins pe mijlocaşul formaţiei FC Barcelona, Arda Turan, să revină la prima reprezentativă, a anunţat, vineri, L'Equipe.

"Am vrut să ştiu dacă noul selecţioner consideră necesar ca eu să revin. Sunt onorat, ca întotdeauna, să port tricoul echipei naţionale. Vreau să fiu alături de prietenii mei la meciuri", a declarat Arda Turan.

Arda Turan, în vârstă de 30 de ani, şi-a anunţat retragerea din naţionala Turciei la 6 iunie, după ce Fatih Terim l-a exclus din lot la meciul cu Kosovo. Terim a luat decizia deoarece jucătorul a agresat fizic şi verbal un jurnalist.

Arda Turan l-a insultat în mai multe rânduri pe Bilal Mese, un jurnalist sportiv cunoscut, iar apoi l-a strâns de gât, în avionul care aducea echipa din Macedonia. Alţi jurnalişti au intervenit pentru a calma spiritele.

Jucătorul Barcelonei îi reproşa acestui jurnalist articolele scrise în cotidianul Milliyet în timpul Euro 2016, în care se arăta că Arda Turan a avut o altercaţie cu selecţionerul Fatih Terim, referitoare la împărţirea primelor între jucători. "Cine ţi-a dat voie să urci la bord? De la cine am cerşit bani?", i-ar fi spus Turan jurnalistului.

Mircea Lucescu a fost în această săptămână la Barcelona pentru a-l convinge pe Arda Turan să revină la naţionala Turciei.

Transfer spectaculos reuşit de Sporting Lisabona! Adversara FCSB-ului din Liga Campionilor cumpără de la Inter... Isco şi-a prelungit contractul cu Real Madrid! Clauză de 700 de milioane de euro...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x