10 imagini șocante cu eroii războiului din Orientul Mijlociu. Răni adânci pe suflet și pe trup, tineri schilodiți și vieți amputate

 
+11 click pentru
galerie

Am auzit nenumărate poveşti despre soldaţii care îşi riscă viaţa, zi de zi, în prima linie, într-un război al puterilor, într-un război care nu este nici al lor şi nici al copiilor şi sotiilor care îi aşteaptă acasă, cu teamă în suflet şi dor. 

Acelaşi lucru au simțit şi familiile soldaţilor care au luptat în Orientul Mijlociu. În timpul acestei perioade devastatoare, mulţi au fost ucişi, însă o parte dintre aceştia a reuşit să supravieţuiască, cu un preţ scump. Vor fi nevoiţi, toată viaţa, să trăiască fără o parte din bucuriile din care majoritatea oamenilor se înfruptă.

Cu sufletul şi trupul amputate, schilodiţi şi traumatizaţi, oamenii pe care avem onoare să îi prezentăm sunt nişte adevăraţi eroi. Fotografiile au fost realizate de David Jay, care a compilat fotografiile într-o serie numită "Soldaţi Necunoscuți", pentru a documenta impactul sever al războiului asupra acestora.

Iată zece fotografii ale veteranilor care au reușit să se întoarcă acasă de la război.

1. Bobby Henline

Bobby a fost singurul supravieţuitor, după un transport care l-a transformat în victima flăcărilor, după ce maşina în care se afla a fost lovită de o bombă, în Irak.

2. Nicholas John Vogt

A fost rănit serios de un dispozitiv explozibil improvizat, în timp ce patrula, în Panjwaii, Afganistan. Când Jay, fotograful care a realizat acest proiect, l-a întrebat dacă poate posta online fotografia cu el, a spus: "Singurul lucru pe care vreau să-l transmit este că pierderea membrelor semnifică pierderea unui bun prieten. Aș vrea să le mai am, dar nu a fost să fie. Îmi amintesc de vremurile bune și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a lăsat".

3. Jerral Hancock

Hancock a fost fotografiat alături de unul dintre copiii săi. Bărbatul a fost rănit în Irak, când o bombă de pe marginea drumului a străpuns blindajul tancului pe care-l conducea .

4. Tomas Young

Young a rămas paralizat după ce a fost împuşcat în coloană, în Irak, în timp ce se afla într-un autovehicul neblindat. Din cauza complicaţiilor care au intervenit, în 2014, a murit.

5. Jason Pak

Pak se afla în patrulare, în Afganistan, când un dispozitiv explozibil improvizat a explodat, pierzându-şi astfel un picior şi o parte din mână. Însă nefericită întâmplare nu i-a răpit pofta de viaţă.

6. Bobby Bernier

Bernier, fotografiat alături de fiica sa, Layla, a suferit arsuri pe 60% din corp, dupa ce a fost lovit de artilerie. 

7. Cedric King

King şi-a pierdut piciorul, după ce un dispozitiv explozibil improvizat a explodat în Afganistan.

Fostul soldat a povestit că Vogt (a doua fotografie) i-a schimbat viaţa: "Acel bărbat nu ştie, dar mi-a schimbat viaţa. A existat un moment în viaţa mea, când am fost la pământ şi am crezut că nu voi mai putea merge mai departe. Şi, apoi, într-o zi, l-am văzut înotând... şi m-am gândit că, dacă el poate continua, în condiţia lui, şi eu o pot face".

8. Marissa Strock

Avea 20 de ani, când vehiculul în care se afla a fost lovit de un dispozitiv explozibil, care era îngropat în pământ.

9. Matt Smith

Smith a fost împuşcat, alături de alţi cinci colegi, de un membru al Armatei Naţionale Afgane, în 2013. Piciorul i-a fost amputat, după ce glonţul i-a secţionat artera femurală.

10. Shilo Harris

Shilo a fost ars grav de o bombă, în 2007. Doar el și soferul lui au supraviețuit, dintr-un echipaj de cinci persoane.

Sursa: ntd.tv

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti