24 IANUARIE 1859. Povestea PIEŢEI UNIRII din Iaşi, locul în care s-a jucat, pentru prima oară, HORA UNIRII: "Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu inima română, Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României"

 
+10 click pentru
galerie

Situată în inima Iaşiului, Piaţa Unirii este, de departe, cea mai cunoscută din vechiul târg al Moldovei, aici stând mândră şi pentru totdeauna statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Prea puţini români ştiu, însă, povestea şi însemnătatea acestui loc: aici s-a jucat, pentru prima oară, HORA UNIRII. Se întâmpla pe 24 ianuarie 1859…

Măreţul act al Unirii Principatelor prin dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza a fost înfăptuit într-o zi rece de final de ianuarie. Cum în literatura muzicală a oricărui popor există cântece revoluţionare şi patriotice, am avut si noi HORA UNIRII. 

 

Ceea ce se poate numi o primă variantă apărea în 14 iunie 1848, în publicaţia periodică numită „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, supliment literar săptămânal al Gazetei Transilvaniei din Braşov, numindu-se „Hora Ardealului”. Era sub semnătura „Un român”, pseudonim sub care se ascundea Vasile Alecsandri.

Poezia conţine multe elemente care vor genera mai târziu cunoscuta Horă a Unirii, prima strofă fiind identică. Încă din anul scrierii sale, poezia a fost primită nu doar în Ardeal cu multă bucurie, ci a fost cântată în toate provinciile româneşti.

Pe firul curgerii timpului apare data de 25 mai 1856, când acelaşi Alecsandri scrie, cu prilejul unei întâlniri unioniste care a avut loc la via lui Petre Mavroghene, o poezie cu caracter militant unionist, într-o vreme în care nu se putea pune pe plan politic problema unirii.

„Jurământ”: “Sub acest măreţ castan/ Noi jurăm cu toţi frăţie/ Că de azi să nu mai fie/ Nici valah, nici moldovean/ Ci să fim numai români/ Într-un gând, într-o unire/ Şi să ne dăm mâini cu mâini/ Pentru a ţării fericire”.

Însă poezia dedicată unirii nu putea fi publicată în ţară din cauza cenzurii, aşa explicându-se tipărirea ei în străinătate, unde apărea o revistă militantă pentru Unirea principatelor, L’etoile du Danube, de fapt varianta în limba franceză a revistei Steaua Dunării, apărută la Iaşi între 1856-1860, sub îndrumarea lui Kogălniceanu. 

Aşadar, „Hora Unirii” a apărut în 1856, în numărul 31 din 9 iunie al reviste, având 32 de versuri împărţite în opt strofe. 

COMPOZITORULUI LINIEI MELODICE I-A LUAT O ZI SĂ DEA ROMÂNIEI UN CRÂMPEI DE ISTORIE…

„Eu am existat pentru neamul românesc din ziua când stihurile mele au răsunat sub arcuşul lui Al. Flechtenmacher”, fapt ce se petrecea chiar în 1856, melodia numindu-se Hora Unirii pentru cor în unison şi pian. Hora lui Flechtenmacher s-a cântat mai ales de fanfare, de muzicieni profesionişti, de şcolari, linia melodică mai complicată, mai elaborată solicitând o oarecare pregătire muzicală, din care cauză a pătruns mai greu în conştiinţa poporului”. Vasile Alecsandri, 1886.

Cel care a scris linia melodică este Alexandru Flechtenmacher, fiul unui mare jurist braşovean.

Compozitorului i-a luat numai o zi să compună melodia care avea să strângă laolaltă de-a lungul timpului milioane de oameni. 

Avea 36 de ani când prietenul său, Vasile Alecsandri, i-a lăsat nişte versuri pentru care şi-ar fi dorit ca el să găsească o melodie potrivită. Compozitorul s-a aşezat la pian şi, până seara,  a fost gata.

CÂNTECUL CARE AVEA SĂ RĂSUNE ÎN TOATE ORAŞELE ŞI SATELE ŞI CARE A ADUNAT LA JOC BOIERI, SĂTENI, TINERI ŞI BĂTRÂNI!

Îmbătaţi de fericire, în 24 ianuarie 1859, ieşenii joacă pentru prima oară, la intersecţia străzilor mari Arcu, Golia şi Talpalari, HORA UNIRII. De aunci, se cântă şi se dansează la toate răspântiile, în pieţele oraşelor şi satelor, ţinându-se de mână boieri, neguţători, săteni, tineri şi bătrâni. 

POVESTEA PIEŢEI CARE AVEA SĂ UNEASCĂ ROMÂNIA!

Totul a început în 1890 când, inspirat de faptul că răspântia străzilor Arcu, Golia (Cuza Voda) şi Talpalari (Saulescu), din faţa bătrânului han „Petrea Bacalu”, fusese scena manifestaţiilor pentru Unirea Principatelor, un cititor al gazetei „Ecoul Moldovei” propunea marcarea locului cu o piaţă de aducere aminte. Cum ideea a fost susţinută de cei mai mulţi dintre ieşeni, piaţa avea să fie construită de la 0.

Astfel, s-au întocmit planurile şi, prin anii 1896-1897, Primăria trecea la exproprierea clădirilor din partea de sud a străzii Unirii, ce urca către Spitalul Sfântul Spiridon. Pe la începutul anului 1900, vechile zidiri erau spulberate şi mult dorita Piaţă a Unirii începea a se construi.

Prima din şirul noilor clădiri, o zidire cu foişoare, de pe colţul străzii Golia, aparţinea “făclierului” (fabricantul de lumânări) I. Motas. Era stăpânul comerţului cel mai rentabil al vremii, lumânările având utilizare înaintea electricităţii şi în casele bogaţilor şi ale săracilor, fapt pentru care mulţumind Cerului pentru norocul negoţului, în seara deniilor de Paşti aprindea câteva mii pe trotuarul din faţa magazinului şi în piaţă, lucru ce aduna mulţime de privitori şi credincioşi.

De sus, însă, privea renumita berărie „Bragadiru” (numită după 1944 – „7 Noiembrie”). Avea vecin, mai în vale, vechiul Hotel Traian, construit prin anii 1879-1882 de firma celebrului inginer Gustave Eiffel la cererea fostul primar Scarlat Pastia, proprietarul Hanului Petrea Bacalu.

Suita de locante cu saloane mari şi adânci putea înghiţiţi toată suflarea manifestaţiilor sau a serbărilor naţionale organizate în piaţa urmate de o halbă de alinare a necazurilor sau de o horă bucuroasă cu coada printre mese şi fruntea în jurul statuii lui Cuza Vodă, dezvelită în anul 1912.

Vechea piaţă, poreclită Piaţa Veseliei, avea să dispară, nimicită de bombele din 20 august 1944, odată cu pitoreştile sale clădiri pierzându-se şi romanticele trăiri.

Pe locul ei, în anul 1947, se realiza Piaţa Unirii din zilele noastre, mult mai extinsă şi încăpătoare, în care se păstrau clădirile nordice, pe locul acelora dinspre sud amenajându-se Parcul Primăriei, instituţia ce sălăşluia pe atunci în vechiul Palat Cantacuzino, ocupat acum de Starea Civilă.

Astfel, Piaţa Mare din Târgul Ieşilor a devenit PIAŢA UNIRII, loc în care şi astăzi se adună români de pretutindeni pentru a dansa celebra horă...

SURSE: ADEVARUL.RO, WIKIPEDIA.ORG, HISTORIA.RO, CULTURALBZI.RO

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe