Alcatraz, locul în care mulți deținuți își doreau să ajungă, dar din care niciunul nu a scăpat cu viață. Primeau apă caldă, pentru a nu reuși să supraviețuiască, în cazul unei evadări

 
+5 click pentru
galerie

Înainte de a se transforma într-o închisoare de maximă siguranţă, Alcatraz era o insulă pustie, evitată de amerindieni, crezând că este bântuită de spirite malefice. Astfel, devenise un loc de pedeapsă pentru cei care încălcau regulile tribului. Un loc din care, mai târziu, nimeni nu avea să scape vreodată cu viață.

Insula Alcatraz este situată în centrul Golfului San Francisco din California, SUA. Are o lungime de 500 m, înălțimea de 41 metri și o suprafață de 85.000 m². Inițial, a fost construită sub forma unei fortăreţe, Fort Alcatraz, care ulterior s-a transformat în închisoarea „Alcatraz”.

Primul care a străbătut golful San Francisco a fost exploratorul Juan Manuel de Ayala care, în 1775,  a denumit una dintre cele trei insule „Isla de los Alcatraces” sau „Insula pelicanilor”.

În 1847, lordul John Charles Fremont, guvernator militar al Californiei, cumpără cu 5000 de dolari Insula Alcatraz. Șase ani mai târziu, este clădit cel mai vechi far de pe coasta de vest americană, iar în 1859 este terminată fortăreața. Din 1861, Alcatraz a fost folosită ca închisoare pentru prizonierii de război, din Războiul Civil American.

În 1903, din cauza condițiilor foarte proaste, închisoarea este închisă, urmând ca în 1906 să fie recondiţionată. Insă, în același an, cutremurul distruge din nou clădirea. Abia în 1911, construcţia este finalizata chiar de prizonieri. 22 de ani mai târziu, fortul este definitiv transformat în închisoare federală, cu privilegii minime acordate celor mai periculoşi deţinuţi de pe teritoriul american.

Profilul unor criminali: Cum au reusit trei barbati sa evadeze din inchisoarea Alcatraz!

Apa rece și curenții puternici din golf, o transformă într-o închisoare ideală din punct de vedere al securității. La un an de la deschidere, 53 de deținuți din Atlanta îi treceau pragul. Celulele aveau suprafața de 1,5 x 2,7 m, cu lavoar, toaletă și pat. Timpul petrecut în celulă era între 18 și 23 de ore pe zi.

Datorită condițiilor bune de trai, mulţi prizonieri îşi doreau să fie transferaţi acolo. Aceştia aveau patru drepturi: mâncare, îmbrăcăminte, adăpost şi îngrijire medicală. Celelalte privilegii se câştigau. Chiar și așa, amintirile celor care trăit acolo nu sunt dintre cele mai plăcute:

"Sunetul pe care îl scot uşile când se închid în urma ta... E un sunet pe care nu l-am mai auzit în altă închisoare, parcă anunţa sfârşitul lumii", povesteşte Robert Luke, fost deţinut Alcatraz timp de cinci ani. "Când eşti închis în Alcatraz pierzi contactul cu lumea exterioară. Nu ai ziare, radio, nimeni nu îţi spune ce se întâmplă afară."

Alcatraz era unica închisoare din SUA cu dușuri cu apă caldă, pentru a nu permite deținuților, în cazul evadării, să se obișnuiască cu apa rece din golf. Până în 1963, au existat 14 tentative de evadare, ce au implicat 36 de oameni, dintre care 23 au fost prinşi, 6 au fost împuşcaţi mortal, 2 s-au înecat, iar restul se presupune că au pierit în mare. 

Printre deţinuţii care şi-au ispăşit pedeapsa între pereţii închisorii Alcatraz, se află gangsteri renumiți ca: Al Capone (1934-39), Robert Franklin Stroud (1942-59), George "Machine Gun" Kelly (1934-51) și Alvin "Creepy" Karpis (1936-62).

Timp de 29 de ani, Alcatraz a rămas închisoare, în ciuda protestelor și demonstrațiilor pentru drepturile omului, până la 21 martie 1963, când a fost închisă de Robert F. Kennedy, din cauza costurilor ridicate. În prezent, insula este deschisă turiștilor, fiind vizitată de peste un milion de peroane anual.

Surse: historia.ro, wikipedia.org, descopera.org, observator.tv

Sursa foto: fyiblog.wordpress.com, home.bt.com

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

mai multe