Blestemul familiei JURCOVAN. Poți citi până la capăt? Tatăl, doborât cu avionul la Revoluție, mama, decedată la Balotești, fiul, electrocutat pe un tren...

 
+4 click pentru
galerie

Valter Jurcovan, copilot, este doborât pe 28 decembrie 1989, în timpul Revoluției Române, la Vișina, într-un accident aviatic rămas un mister și până astăzi. Plecase să aducă, din Serbia, sânge pentru răniți. Pe 31 martie 1995, soția sa, Doina, stewardesă, face un schimb de tură cu o colegă. Urcă în locul acesteia în cursa de Bruxelles. Decedează în tragedia de la Balotești. Fiul lor, Bogdan, moare, la doar 17 ani, electrocutat în pădure, la Băneasa, în timp ce se juca pe un tren abandonat...

Valter (Walter) Jurcovan avea 31 de ani în decembrie 1989. Tatăl său lucrase la TAROM, cel mic copilărise printre zgomote de elice. Când i-a venit socorul, a dat examen la două facultăți: la Politehnică și la Aviație. A fost admis la ambele. Dar zborul îl atrăgea mult. ”Când s-a dus la examenul medical, numele său nu figura pe lista candidaților. L-a sunat pe tatăl lui, să tragă ceva sfori”, povestește, printre lacrimi, mama, Elvira Jurcovan. Adaugă, stins. ”Poate dacă nu era admis, trăia și azi”...

Valter a intrat la școala de piloți. A venit la București, unde a cunoscut-o pe Doina, stewardesă. S-au căsătorit și, din iubirea lor, a apărut Bogdan. ”Se jucau mereu cu el, îl iubeau tare mult, erau fericiți, se simțeau bine împreună”, povestește Elvira.

La finele lui decembrie 1989 Doina e în cursă, la Singapore. Aeroportul Otopeni e închis, aterizează la Varna. Ajunge, finalmente, acasă, pe 26 decembrie. Pe 27 decembrie împodobesc bradul. ”Valter era agitat mereu, voia să meargă la aeroport să vadă ce e pe acolo”. Doina îl roagă să aibă grijă, să nu pățească ceva. ”Și? Cu unul mai puțin!”, face Valetr o glumă neînțeleasă.

E nevoie de un echipaj pentru a pleca în Serbia. E nevoie de echipaj și de sânge pentru răniții Revoluției. Deși niciun avion nu are permisiunea să decoleze, să se ridice de la sol, un ”Antonov An-24” pleacă de pe Otopeni. Șase oameni în echipaj, printre ei și Valter. Plus un singur pasager, un englez de 24 de ani, Ian Perry, fotojurnalist britanic, la ”Sunday Times”, care trebuie să ajungă la Belgrad, să predea pozele, apoi să plece spre Londra. 

Tatăl, Valter - 28 decembrie 1989, Vișina, județul Dâmbovița

La 55 km sud-vest de București, în pădure la Mălinoasa, aproape de comuna Vișina, județul Dâmbovița, avionul este doborât. Nici până azi nu se știe ce și cum. Și nici nu se dorește. În 2006 totul e pus pe seama prezenței unui strat de gheață pe aripi. Apoi, modificare: aeronava s-a ciocnit de un obiect aflat în spațiul de zbor. Tatăl lui Valter vrea o rezolvare pentru dosarul plimbat peste 25 de ani. Primește o întrebare, nu un răspuns: ”De ce vă agitați atâta, căutăm acul în carul cu fân? Nu o să aflați, niciodată, adevărul, sunt prea multe interese la mijloc. Ați fost cadru militar, știți cum merg lucrurile”...Doar o constatare: locul prăbușirii se află la 12 km nord-vest de Divizionul 182 Rachete AA de la Boteni. De fapt, nu una, ci două: Ian Henry Perry avea cu el casete video filmate în timpul Revoluției în sediul CC, dar și mai multe filme fotografice realizate de mai mulți corespondenți occidentali.

Mama, Doina - 31 martie 1995, Balotești, Ilfov

Doina se adună după tragedie, are de crescut un copil. Rămâne stewardesă. La finele lunii martie 1995, o colegă o roagă să facă un schimb de tură. Acceptă. Se urcă în aeronava ”Airbus A310”, cu destinația Bruxelles. După 10 minute, copilotul Stoi strigă ”Băăi, s-a stricat aia”, vorbind, probabil, despre unul dintre motoare. Are loc accidentul aviatic în care își pierd viața 60 de oameni. ”Doina nu trebuia să fie acolo. Doina nu trebuia să moară”, spune Elvira.

Fiul, Bogdan - 1 mai 2001, pădurea Băneasa

Bogdan, fiul, are 11 ani când rămâne orfan de ambii părinți. Bunica îi devine și mamă, și tată. A făcut tot posibilul să nu-i lipsească nimic. ”L-am dus la școala de muzică, la antrenamente la hochei. Chiar se lăuda că nimeni nu are bunică precum a sa”.

De 1 mai 2001, Bogdan a mers la pădure, la Băneasa. Ajunsese la 17 ani. Au găsit șinele vechi de tren, au găsit vagoanele, părăsite, fără geamuri. Au zis să se suie pe ele. ”Hai să ne urcăm, să vedem Bucureștiul de sus!”, le-a spus prietenilor.

Ultimele sale cuvinte. Vagonul se găsea pe o linie aflată sub tensiune...

Sursa: ”Jurnalul Național”. Credit foto: ”CANCAN”, ”În premieră” 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe