Ce s-a ales de paradisul de la Mărțișor, locul pe care Arghezi îl numea „ACASĂ”. Poetul e îngropat în curtea casei, alături de dragostea lui, de Mitzura și de câinele Zdreanță

 
+16 click pentru
galerie

În biroul Casei de la Mărțișor, marele Tudor Arghezi obișnuia să scrie poezii, să mestece bomboane de mentă, să se joace cu Mitzura, fetița lui pentru care a compus până și „cântece de adormit”.

Și nu a fost un moft! Micuța nu voia să adoarmă singură și de aceea își căra rând pe rând păpușile în dormitorul părinților și, astfel, soții Arghezi au împărțit ani de-a rândul patul cu Mitzura și trei păpușele. Astăzi, Mărțișorul este întocmai cum îl descria poetul odată, în poeziile lui, un loc feeric, în care natura e vie, cu „stupi de pe vâlcea”, „iviri de lumină”, „pomi în floare”.

„Mărţişorul e patria literaturii mele. De acolo au ieşit «Cuvinte potrivite» şi toate scrierile adunate acum într-o mulţime de volume, gîndite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie“, scria Tudor Arghezi în 1972.

Arghezi a trăit o perioadă din vânzarea cireșelor

În pauzele de la creație, cel despre a cărei „estetică a urâtului” învățam din manualele de Limba și Literatura Română, se înconjura - în mod paradoxal - de frumos. Nu o dată, poetul se plimba prin livada de cireși, meșterea câte ceva prin gospodărie și se juca cu fetița lui. După '48, poetul - interzis de cenzura comunistă - se retrage în casa lui dragă și trăiește timp de câțiva ani (vreo patru, până va fi reabilitat!) din vânzarea cireșelor.

Un muzeu situat pe Strada Mărțișor

În muzeul de pe Strada Mărțișor, totul pare încremenit în timp: pe biroul lui Arghezi e un manuscris, o peniță, o călimară neterminată, ochelarii lăsați neglijent. În odaia de lângă, păpușile de porțelan ale Mitzurei - una cu nasul spart - stau aliniate cazon, la umbra unei umbreluțe japoneze. Dragul de Zdreanță, „cel cu ochii de faianță” are mormântului lui, alături de Familia Arghezi.

Astăzi, în muzeul de pe Strada Mărțișor, totul pare încremenit în timp: pe biroul lui Arghezi e un manuscris, o peniță, o călimară neterminată, ochelarii lăsați neglijent. În odaia de lângă, păpușile de porțelan ale Mitzurei - una cu nasul spart - stau aliniate cazon, la umbra unei umbreluțe japoneze.

 „Nu cred că printre scriitorii de acum, încă în viaţă, să fie un altul care să-l fi cunoscut mai bine pe Arghezi, un altul care, pe durata unui sfert de veac, să-i fi călcat pragul şi să-l fi primit de mai multe ori în odaia lui, faţă de care poetul să-şi fi deschis sufletul mai larg. Nu mulţi îl vor fi văzut pe arghezi plângând, nu mulţi vor fi fost martorii disperărilor lui. Şi nu mulţi vor fi având o biografie în care Arghezi să se fi inserat cu ponderea unui gest al destinului”, scria  Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania, în cartea „Rotonda plopilor aprinşi”, apărută în 1983 la editura Cartea Românească. Înaltul prelat a fost un prieten apropiat de al poetului și nu o dată a mers la Mărțișor.

Mitzura, nostalgică după copilăria ei la Mărțișor

Astăzi, casa memorială a lui Arghezi este vizitată predominant de elevi, mai ales odată cu venirea primăverii. Vara, pragul Mărțișorului este călcat de mulți profesori din provincie care vin să le arate discipolilor lor casa unuia dintre cei mai iubiți poeți. Nu o dată, iubitori de-ai animalelor și ONG-iști  au venit la Mărțișor și i-au adus o floare și lui Zdreanță, poate cel mai cunoscut câine din copilăria noastră.

Mitzura Arghezi a murit în luna octombrie a anului 2015. Muzeografii își amintesc că bătrâna venea să se reculeagă la mormintele părinților ei. Nu o dată, fiica lui Arghezi insista să doarmă în casa părintească. De altfel, parterul casei nu este deschis vizitatorilor, ci a aparținut mereu moștenitorilor renumitei familii.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

mai multe