Cea mai veche crimă are peste 5000 de ani! “Cadavrul este în condiţii mai bune decât unele victime recente”!

 
+2 click pentru
galerie

Crima a avut loc în jurul anului 3.300 i.e.n., în Alpi, aproape de graniţa de astăzi a Italiei şi Austriei. Victima era un bărbat de circa 45 de ani, cu o înălţime de 1,65 de metri şi o greutate de 50 kg. Cauza morţii a putut fi aflată cu ajutorul tehnicilor moderne de criminalistică. Care a fost aceasta? O săgeată în spate, după cum precizează un detectiv german. Ultimele ore de viaţă ale lui Ötzi, aşa cum a fost poreclit omul neolitic

De mai bine de 5.000 de ani, corpul victimei a îngheţat în locul unde a fost omorât, însă, după începerea încălzirii globale, doi turişti au găsit corpul în 1991, lansând astfel povestea lui Ötzi, “The iceman”.Deşi sunt şi alte mumii, multe dintre ele au fost îngropate ritualic, cu organele scoase şi chimicale aplicate, multe dintre ele au ars din cauza climei din deşert,unde căldura si condiţiile uscate au cauzat dispariţia lor. Ötzi, pe de altă parte, a îngheţat în acelaşi loc unde a murit, iar climatul umed i-a păstrat organele şi pielea relativ intacte mii de ani.

Alexander Horn, detectivul german de la departamentul de poliţie din Munchen care a condus această investigaţie, povesteşte că „la început, credeam că este mult prea dificil, având în vedere timpul trecut de la moartea lui. Dar de fapt, este în condiţii mai bune decât unele victime recente pe care le-am avut”. Apoi, cu ajutorul razelor X, detectivii au descoperit vârful unei săgeţi în spatele acestuia, a urmat apoi o serie diversă de descoperiri cu sprijinul diferitelor tehnici, de la paleometalurgie la botanică. Cercetătorii au găsit 61 de tatuaje în zone care prezentau degradarea articulaţiilor, ceea ce sugerează că acestea aveau un rol medical.

Atunci când au analizat sistemul digestiv au aflat că în ultimele două zile din viaţă să a avut trei mese şi a mers foarte mult. De la o altitudine de 2000 de metri, a coborât în vale şi apoi a urcat din nou, cadavrul sau găsindu-se la 3200 de metri. De asemenea, anotimpul morţii se estimează ca fiind primavera sau vara. În afară de rana din spate, acesta avea o plagă la mâna dreapta, care ajungea până la os, dar se părea că se afla în curs de vindecare, sugerând că era veche de una sau două zile. A fost cauzată de o altercaţie, pe care se pare că a câştigat-o, având în vedere că nu a mai fost găsită nicio rana pe corp în afară de cele două.

Conform lui Horn, după o jumătate de oră de la luarea mesei la 3200 de metri altitudine, o săgeată i-a străpuns spatele, lansată de la o distanţă de aproximativ 30 de metri. Moartea a venit rapid, străpungându-i o arteră. Chiar şi în vremurile moderne, o astfel de rana nu putea fi tratată. Nu se crede că ar fi fost un jaf cu un final nefericit, deoarece victima încă avea asupra să lucrurile personale, cel mai probabil a fost o ucidere din răzbunare. Atacatorul a lăsat toporul lui Otzi la locul crimei, posibil pentru a-şi acoperi urmele, detectivul sugerând că altercaţia de dinainte cu două zile a dus la această ucidere.

Oricât de detaliată ar fi imaginea crimei, un element va lipsi mereu: indentitatea criminalului. “Nu sunt optimist în ceea ce priveşte găsirea celui vinovat de această crimă”, a glumit inspectorul Horn.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti