Doi ani de la COLECTIV. ADINA APOSTOL. A ars în Colectiv, s-a infectat cu nouă bacterii la Elias şi a trecut prin 25 de operaţii în Belgia: "Am văzut cum mi se topea carnea. Mai am 15 intervenţii de făcut. Plâng de durere ore întregi"

 
+7 click pentru
galerie

A fost arsă pe 50% din suprafața corpului, inclusiv pe față, pe mâini și pe cap - unde a avut arsuri ale căilor aeriene superioare, a stat aproape o lună în comă, a luat nouă bacterii din spital și a făcut zeci de operații. Adina Apostol se numără printre cei 186 de răniţi de la COLECTIV. Norocoasă, ar spune unii, dar aşa să fie?!

În noaptea de 30 octombrie 2015, a ajuns la Colectiv împreună cu o prietenă, cu 20 de minute înainte ca trupa Goodbye to Gravity să urce pe scenă. L-a văzut pe amicul ei Claudiu Petre. „Era omul care îmi ridica mereu moralul și avea grijă de mine". Adina s-a întâlnit apoi în club cu un alt amic, Cezar, care s-a dus apoi până în backstage și a rugat-o să-i țină și lui berea. Și imediat după ce a plecat, a luat foc stâlpul. 

MĂRTURIILE ADINEI PAR DESPRINSE DINTR-UN FILM DE GROAZĂ! "AM VRUT SĂ ÎMI TORN BEREA ÎN CAP, ÎN CAZ CĂ MOR SĂ MĂ RECUNOASCĂ PĂRINŢII LA MORGĂ"

„Eu am luat berile și m-am îndreptat spre ieșire că am zis că o să stingă cineva flăcărica aia de cinci centimetri. M-am dus să o iau pe prietena mea și apoi a început lupta de supraviețuire în containerul ăla. Am apucat să fac un pas și am rămas acolo. A început să se simtă căldura aia infernală. Am încercat să mă las în jos. A venit flacăra aia mare și am văzut cum mi se topea pielea pe mâini. Înainte de asta avusesem cele două sticle de bere în mână și am vrut să mi le torn în cap că, dacă mor, să mă recunoască părinții la morgă".

A ieșit de la Colectiv cu ajutorul unui băiat care a tras-o afară din container și a dus-o la o salvare. A urcat în Salvare pe picioarele ei, apoi a leșinat de durere și nici n-a știut că a fost dusă mai întâi la Floreasca, unde nu mai erau locuri și trimisă apoi la Elias.

„7 noiembrie este ziua în care mi-am născut a doua oară”.

Îți mai amintești ceva din perioada în care ai fost internată la Spitalul Elias? 

"În spitalul Elias am doar câteva secunde de amintiri din momentul în care mă transportau pe o targă, către terapie intensivă. Atunci m-am trezit şi apoi am leşinat din nou, până la sfârşitul lui noiembrie, când m-am trezit în spitalul militar, Regina Astrid, din Bruxelles". 

În timpul în care a fost în comă s-au întâmplat multe: a fost intubată, i-a fost scos apoi tubul, apoi acesta n-a mai intrat la loc și i-a fost făcută o traheostomie care era să o lase fără voce.

Pe 29 februarie 2016 a fost externată din spital, dar a rămas în Belgia să facă kinetoterapie. 

Ai avut noroc şi ai ajuns în Belgia pentru tratamente. În ce constau acestea? Câte operaţii ai suferit? Prin câte trebuie să mai treci? 

Da, am avut mare noroc să fiu printre cei transferaţi. Cât timp am fost internată mi-au tratat în primul rând rănile, ce nu mai voiau să se închidă şi de fiecare data apăreau altele noi. Kinetoterapie, pe durata spitalizării, am avut de două ori pe zi. Cam 3-4 ore pe zi, de luni până duminică. Din ianuarie 2016 am început să port şi haine compresive. Colanţi, bluză, mâneci, mănuşi şi masca de silicon, care erau foarte foarte greu de îmbrăcat şi de suportat. Plângeam uneori ore întregi din cauza durerii provocate de acestea, deoarece erau foarte strâmte şi pielea mea era foarte sensibilă. La început dura o oră, chiar două până reuşeam să le îmbrac, bineînţeles cu ajutorul kinoterapeutilor sau a mamei mele, care mi-a fost alături încă de la început. Şi în ziua de azi, după operaţii, trebuie să port mănuşi sau mâneci compresive. Am avut undeva la 25 de operaţii până acum şi aş mai avea de făcut aproximativ 15, ca să fiu cât de cât funcţionala şi normală. Nicidecum nu va mai fi ceva ca “înainte de Colectiv”.

 „Am luat NOUĂ bacterii. Medicii belgieni nu mai văzuseră așa ceva”

 În plus, grefele de piele implantate pe spate în România nu s-au prins. „Două erau rezistente la antibiotice, medicii belgieni nu mai văzuseră așa ceva. Au trebuit să îmi ia altele, nici nu se vindecase zona donatoare de pe picioare. Au trebuit să îmi dea cu un spray, să se vindece mai repede”.

Adina recunoaşte că fără ajutor din partea oamenilor şi a statului - care îi decontează operaţiile, nu ar fi reuşit să depăşească trauma. 

Din păcate, dacă rănile fizice se vindecă, cele sufleteşti trec mai greu ca orice.

Ce înseamnă acum o zi normală pentru tine? 

O zi normală... sper să nu rămână aşa. În mod normal merg la spital după operaţii, pentru bandaje, consultaţii şi discuţii cu cadrele medicale(doctori, asistenţi, anestezişti). Când reuşesc să vin acasă pentru 2-3 săptămâni îmi încarc puţin bateriile şi apoi o iau de la capăt .

În urmă cu doi ani, spuneai că ai crezut că o să mori... Dar ai luptat pentru supravieţuire.

Nu ştiu dacă eu am luptat vreun pic sau au luptat alţi oameni pentru mine. Eu cred că cei din jurul meu, care mi au fost alături cu gândul, care s-au rugat pentru mine şi medicii care au făcut tot ce s-a putut, m-au readus la viaţă.

Pe cine ai pierdut în Colectiv?

Am pierdut un prieten foarte drag, pe Claudiu Petre. Încă mă aştept să îl văd în fata scenei făcând poze, când vin acasă şi ajung pe la vreun concert.

Nu crede că societatea românească s-a schimbat prea mult după Colectiv si suferă că vinovații nu au plătit până acum. 

Ce crezi că s-a schimbat la doi ani de la tragedie?

Nimic! Şi o spun cu o mare durere în suflet. Uneori îmi vine să urlu de nervi şi de frustrare. Nimic nu s-a schimbat. Condiţiile din spitalele noastre sunt aceleaşi. Medicii ne pleacă pentru că aici se plafonează. Justiţia noastră nu face nimic. Noi, cei răniţi acolo, suntem prizonierii, noi plătim în continuare pentru ce s-a întâmplat. Nimeni altcineva. Procesele se amână în continuare, de când, chipurile, au început. Nu a început şi nu s-a schimbat nimic...

SURSE: DIGI24.RO, WIKIPEDIA.ORG, REPUBLICA.RO

SURSE FOTO: FACEBOOK ADINA APOSTOL

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe