Doi ani de la COLECTIV. Minunea de după moarte. Cadoul de la Dumnezeu: „Am înțeles că nu mai are rost să continuăm pe această lume, dacă nu încercăm”

 
+4 click pentru
galerie

„Zeci de tineri au murit...”. Fraza care le-a asurzit mințile tuturor românilor în acea noapte blestemată de 30 spre 31 octombrie 2015. Televiziunile, ziarele posturile de radio, rețelele de socializare, vecinii de pe scară, bătrânii din fața blocului, cu toții vorbeau despre același lucru. A fost tragedia care a oprit în loc o țară-ntreagă, a fost tragedia care ne-a apropiat mai mult ca oricând preț de câteva zile. Apoi, încetul cu încetul viața a continuat. Pentru cei mai mulți la fel cum o făcuse și până atunci.

Citește și: 

Doi ani de la COLECTIV. 153 de secunde în iad. 64 de morți. 186 de răniți. Plus un infinit de tristețe

Au existat însă și câteva sute de suflete pentru care nimic n-a mai fost la fel în cei doi ani trecuți de la Colectiv. Cei care au rămas în urmă. Cei care au rămas în urma lor, a copiilor pieriți în flăcări, pe paturile de spital, în aeroporturi sau în ambulanțe. Pentru ei fiecare zi dată de Dumnezeu înseamnă lacrimi, tristețe, suferință. Suferința de a-și plânge cele mai dragi ființe din viața lor fără puterea de a mai îndrepta ceva.

Dar tocmai în astfel de momente, când simți că nimic bun nu se mai poate întâmpla în existența ta se întâmplă lucruri aproape nefirești sau minuni, așa cum în mod obișnuit numim reușitele de tot fel.

Unul dintre tinerii ce au pierit în noaptea dezastrului de la #Colectiv a fost Andrei. Un băiat chipeș de născut pe malurile Dunării, care plecase în adolescență în tumultul Capitalei pentru a-și urma visul. Își dorea să devină un arhitect celebru. Era singurul copil al familiei Bucă. În acea noapte alesese să fie alături de prietenii săi la concertul trupei Goodbye to Gravity. A fost ultima dată când a trăit, a fost ultima dată când a cântat, a fost ultima oară când a zâmbit, a fost ultima oară când a visat. Apoi s-a așternut întunericul etern. Pentru cei doi părinți rămași fără unicul scop al vieții a început coșmarul fiecărei dimineți în care se trezeau știind că fiul lor e undeva, unde nu-l vor mai putea vedea niciodată. 

Dorin și Marcela au încercat, fără izbândă, să-și trăiască zilele și să accepte că nimic nu se mai poate face. Cu sufletele sparte, cei doi au început să se gândească: „Ce-ar fi dacă?”. Aflați la o vârstă la care cei mai mulți dintre noi se gândesc la o bătrânețe liniștită, soții Bucă și-au zis să mai încerce, gândindu-se că Dumnezeu are puteri nebănuite: „În momentul când a plecat Andrei dintre noi, simţeam că viaţa noastră nu mai are niciun sens. Am simţit un gol atât de mare încât, în fiecare zi când ne sculam, ne uitam unul la altul, ne luam în braţe şi plângeam. Dar am strâns din dinţi, nu ne-am lăsat şi ne-am înţeles, tot aşa, din priviri, uitându-ne unul la altul, că nu are rost să continuăm în această lume dacă nu mai facem un copil”, a povestit Dorin la doi ani de la incendiul de la Colectiv.

Citește și:

Doi ani de la COLECTIV. Goodbye to Gravity. "S-au apucat de cântat în adăpostul antiatomic de la federația de scrimă. Au pus cartoane de ouă pe pereți”...

„O nebunie”, ar spune nouă din zece oameni, dar ce mai aveau de pierdut? Întreaga lor avere pierise în nenorocirea de la Colectiv. Și asemenea Elisabetei din Noul Testament, Marcela Bucă a avut parte de minunea pentru care începuse să se roage împreună cu soțul său. La un an distanță de la moartea unicei lor comori au primit vestea cea mare. Medicii au fost în primă fază rezervați după care le-au spus că șansele să devină părinții unui copil sănătos sunt foarte mari. Și pentru ca atingerea dumnezeiască să fie desăvârșită, minunea s-a întâmplat cu doar câteva zile înainte de Paștele din acest an, când cei doi brăileni au devenit părinți. De data asta, divinitatea le-a oferit o fetiță, o soră pentru Andrei căreia părinții îi vor povesti cu siguranță despre cum era fratele ei mai mare ajuns acum în ceruri.

„Poartă numele arhanghelului Gabriel, cel care a adus veşti pe lume, inclusiv despre venirea Mântuitorului. Am numit-o aşa pentru că tot de Sfinţii Arhangheli ne-a venit şi nouă vestea minunată”, a spus cu lacrimi în ochi Dorin Bucă în urmă cu ceva timp, în rarele momente în care a acceptat să vorbească despre copiii săi.

Acum, la doi ani de la tragedia de la Colectiv, unde 64 de oameni au murit nedrept, viața pare altfel pentru cei doi soți din Brăila. Golul lăsat de plecarea prematură a lui Andrei va rămâne veșnic în mintea și-n simțămintele familiei, însă de-acum există un rost și-un scop în viața unei familii cândva fericită și liniștită de pe malurile Dunării. Iar scopul poartă un nume sfânt: Gabriela

Citește și:

Doi ani de la COLECTIV. Alex Hogea (1996-2015) Tatăl care și-a pierdut sufletul: “Alexandru nu a fost numărul 60 de pe acea listă de morți. A fost și este copilul meu minunat!”

Absolvent al Colegiului ”Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila, Andrei Petru Bucă (29 de ani) terminase Arhitectura la Bucureşti şi lucra în domeniu, împreună cu un prieten din Oradea, decedat şi el în incendiul de la clubul Colectiv din Capitală. 

 

Surse: Adevarul, Vocea Brailei 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe