DOI ANI de la COLECTIV! Un tată „orfan de copilul lui”: „Cei de la IML l-au luat pe Alex într-un sac, l-au aruncat pe o targă jegoasă și l-au dus cu acele lifturi mizerabile care cară și mâncare, și cadavre, și răniți, și boală!”

 
+38 click pentru
galerie

Au trecut doi ani de când Eugen Iancu și-a pierdut fiul în incendiul din Colectiv... De atunci, bărbatul, îmbătrânit înainte de vreme și îmbrăcat în haine cernite, a fondat o Asociaţia Colectiv GTG 3010 , prin care încearcă să-i ajute pe tinerii care au avut mai mult noroc decât Alexandru.

Pe supraviețuitorii incendiului îi numește „copii” și încă așteaptă ca judecătorii să facă dreptate în acest caz. Între proiecte, discuții cu prietenii lui Alex, viața de familie și educația dată celuilalt copil, Eugen Iancu este încă bântuit de imaginile cu fiul său de 22 de ani în spital, promisiunile medicilor români că „bolnavii sunt mai îngrijiți în România mai mult decât în orice altă țară” și sentimentul de vinovăție că nu l-a transferat în străinătate.

Alexandru a luptat trei săptămâni să trăiască

În timp ce-mi povestește de ultimele săptămâni de viață ale lui Alexandru, ochii i se umezesc, iar atunci când povestește cum băiatul lui a fost pus la câteva minute de la deces într-un sac și transferat cu un lift care transporta și alți pacienți, mâncare și vizitatori de spital, începe să plângă și să spună ”Îmi pare rău, nu mai pot!”.

Părinții au fost avertizați că „probabil nu va mai apuca ziua de mâine”, au avut posibilitatea să intre când vor în salon, mai ales că rămăsese singur în cameră la ”Sfântul Ioan”. Obosiți și „mutați” efectiv pe holurile spitalului, părinții lui Alexandru au fost martori la cea mai mare tragedie pe care o poate trăi un părinte. Și-au văzut copilul murind.

                                [Atunci când Eugen Iancu era un părinte fericit, cu doi băieți]

Și așa cum spune o vorbă românească, ești văduv(ă) dacă îți pierzi partenerul de viață, orfan(ă) dacă rămâi fără părinți, dar nu există cuvânt care să definească durerea pe care o simți când pierzi un copil. Poate tocmai de aceea, un bilețel lăsat de părintele unui tânăr care a murit în incendiu, printre candele aprinse, a emoționat mii de români. „Orfan de copil”, a scris unul dintre părinții celor 65 de tineri care au pierdut lupta cu moartea după „iadul” Colectiv.

Amintiri care nu pot fi șterse vreodate

Întâi, în a doua parte a lunii noiembrie, l-au mai prins încă viu după resuscitare, au stat lângă el, spre dimineață s-au retras pe hol, iar la „8.00 fără un sfert”, li s-a spus de către medici că Alexandru nu a mai rezistat. Și asta a fost!”. Contractase din două în două zile, o altă bacterie, iar la numărătoare s-a adăugat al 59-lea mort din Colectiv.

”Am trecut prin toate etapele acolo (n.r. – în spital), inclusiv când cei de la IML l-au luat într-un sac, l-au aruncat pe o targă jegoasă, ordinară, și l-au dus cu acele lifturi mizerabile, lifturi care cară și mâncare, și cadavre și răniți, și boală. Și ne întrebăm de unde bacterii? De unde mizeria asta în spitale: mizeria fizică și marea mizerie umană?  După ce a murit, am aprins o candelă, erau pregătite mai multe, am stat cu el câteva minute, toată lumea se foia, pentru că voia să elibereze odată salonul, am simțit dorința aia de a scăpa odată, medicii păreau sătui să se mai ocupe de niște cazuri pierdute. Le vedeam lacrimile doctorilor atunci când mă vedeau, pentru că ei știau că Alex va muri. De fapt, copiii ăștia au murit de mult, erau doar susținuți de aparate”, rememorează, plângând, Eugen Iancu.

Pentru unii, oameni, pentru alții - CADAVRE

Tatăl a rămas dezamăgit și atunci când a ridicat certificatul de deces al fiului și trupul neînsuflețit de la morgă...

„Am văzut toate lucrurile astea și în timp ce în certificatele de deces ale celor veniți din străinătate scria <<documentele acestea însoțesc pe domnul/ doamna X>>”, la noi, pe toate documentele, scrie <<CADAVRU>>”, rememorează părintele.

Rămas cu un gust amar în gură, „pentru că nu avem respect pentru nimic”. Domnul Iancu consideră că tragedia e în primul rând a lui, personală, dar această încercare dureroasă i-a dat imboldul de a schimba niște lucruri, deși acest lucru nu s-a întâmplat nici măcar la doi ani de la incendiu.

„Este cumplit să treci printr-o asemenea experiență și să-ți și revii repede, dar următorii  pași aceștia vor fi: va trebui să trezim haimanalele astea care ne conduc!”, crede bărbatul.

„Avem legi strâmbe și oameni mizerabili care lucrează prin ministere...”, crede tatăl lui Alexandru. În plus,  spune că nu a primit niciun sprijin financiar pentru fundație de la primării sau alte instituții ale statului, toți banii provenind de la persoane private, români care lucrează în străinătate, tineri de la multinaționale.

Într-o țară cu legi strâmbe, Iancu își va trimite fiul rămas în viață „să plece cât mai departe de nenorocita asta de țară”, în timp ce el va rămâne aici să ducă o muncă sisifică. Vrea să își susțină departe copilul de nesiguranță și de un viitor și mai incert. Domnul Iancu are de gând să schimbe măcar o parte dintr-un sistem defectuos

. „Noi toți trăim aceeași nesiguranță, ca români, fie că mergem pe străzi, ne trimitem copiii la școală sau avem nevoie de spitale, murim practic pe străzile neasfaltate, în spitalele în care luăm bacterii”crede bărbatul.

Fondurile obținute în conturile asociației, dintre care semnificativă este suma donată de artistul Andre Rieu, acești bani sunt folosiți pentru „a plăti facturi medicale” ale supraviețuitorilor, recuperarea lor și ședințe de kinetoterapie. Tatăl lui Alexandru susșine că mai sunt „40-50 de tineri în spitale, cu siguranță: 3-4 în Belgia, 1-2 în Germania și restul care pendulează între drumuri din străinătate în România și invers”, la doi ani de la tragedie.

Cei mai mulți s-au întors acasă pentru că își doresc să își reia, atât cât e posibil, viața socială, activitățile de dinainte de incendiu și pleacă doar când au nevoie de un tratament.

O seară de coșmar și un fiu rănit care încerca să-și liniștească părinții

Eugen iancu era cu soția în Anglia, la muncă, atunci când după miezul nopții, a auzit cum mama lui Alexandru țipă:

 “A luat foc băiatul meu!  Alexandru ne suna de la Colectiv şi vorbea cu maică-sa. Îi spunea că a luat foc, încerca să nu creeze nici panică. Îi spunea că i-au luat foc sprâncenele și că are probleme la degete", a povestit Eugen.

Tânărul părea a avea o stare stabilă și încerca să-și liniștească părinții. Ba, chiar a revenit cu telefoanele. A doua zi, soții Iancu au aflat de la televizor că 27 de persoane au murit în noaptea tragediei, atunci când iadul a coborât pe pământ. Câteva ore mai târziu, mama lui Alexandru era deja în România, după ce a luat primul avion Londra-București.

Ar fi venit și Eugen, dar s-a gândit că vor avea nevoie de foarte mulți bani pentru recuperarea băiatului și și-a propus să muncească cât mai mult și să strângă o sumă consistentă.

Când a ajuns în țară, deși voia să creadă într-o minune, instinctul de părinte i-a adeverit cele mai groaznice temeri. Din copilul frumos și visător, cu plete și ochii mamei nu rămăsese decât un trup schilodit, ars, mâini fără câteva degete și horcăieli...

Dintr-un tânăr plin de viață, o mumie schilodită

"Când am ajuns, m-a şocat că am văzut o mumie. (...) Când am intrat în salon şi l-am văzut pe Alexandru, am simţit că e mort. Din prima secundă am simţit asta, că el nu mai poate fi recuperat. Era umflat tot, bandajat tot capul. Nici ochii nici nu se vedeau, era un bandaj deasupra. M-a şocat. Nu ştiu... Asta a fost sentimentul meu atunci şi a fost sentimentul pe care l-am avut toată perioada cât am stat pe urmă. Oricât mă rugam, speram, mereu cineva, acolo, în creier, îmi spunea că nu va mai fi. Nu mai are cum", îşi aminteşte Eugen Iancu.

Halate refolosite și igienă precară în spital

Trei săptămâni a luptat Alex cu moartea, trei săptămâni soții Iancu s-au mutat efectiv pe holurile spitalului și s-au rugat să se întâmple o minune... Ca fel ca toate rudele răniților, părinții lui Alexandru au îmbrăcat și ei halate verzi, transparente, de multe ori murdare și rupte la colțuri. Acesta a fost  „echipamentul de protecție” pe care însoțitorii l-au purtat în saloane. Li s-a părut ciudat că nu primesc în fiecare zi unul nou, „de unică folosință”, că seara halatul se atârnă în cuierul din hol iar a doua zi îl ia, poate, alt părinte. Bizar a fost și să vadă că fiul lor, ars și chinuit, împarte salonul cu alți șapte, că cei dragi ale acestora pot intra în salon de câteva ori pe zi. S-au gândit că astfel expun pacienții la microbi, dar nimeni nu a venit cu vreo interdicție. De altfel, Alexandru e primul rănit care a contractat bacterii după internare.

Eugen Iancu este convins că medicii cunoșteau acest risc și aveau habar de existența microbilor, dar nu au avertizat pe nimeni. De altfel, bărbatul se simte și acum vinovat că nu și-a transferat copilul într-un spital din străinătate. ”E un sentiment de care nu va scăpa vreodată”, crede el

Soții iancu au sperat până în ultima clipă, au văzut cu ochii lor moartea altora, țipetele de durere ale altor părinți, până a venit și rândul lor.

Macabră era și reuniunea matinală, atunci când fiecare însoțitor aștepta să i se comunice „o minune”. Șefa de secție a Spitalului „Sfântul Ioan” striga în fiecare dimineață, la apel, familiile răniților și le comunica starea lor. „Al tău nu va mai rezista!”, „A voastră are o stare mai bună, e stabilizată!”, „Al vostru e într-o stare jalnică!”, erau mesajele transmise părinților, fraților, iubiților și nu numai.

Adunările macabre erau cu atât mai dureroase cu cât „fiecăruia îi venea rândul la rău”, în ideea că stările proaste, limita dintre viață și moarte nu ocolea pe nimeni...

Din păcate, uneori pentru miracole e nevoie de oameni, de un cadru care să le faciliteze. Nu a fost cazul..., căci Alexandru s-a stins într-un spital mizerabil din România, ros pe dinăuntru de bacterii intraspitalicești și pe din afară de arsuri, infecții și răni supurânde... ”Nu există durere mai mare ca moartea copilului tău!”, repetă printre lacrimi Eugen Iancu, tatăl celui de-al 59-lea mort din Colectiv.

Și nimeni NU ar putea să îl CONTRZICĂ vreodată...

CITEȘTE ȘI: DOI ANI DE LA COLECTIV. Virginia Mărăcine, profesoara devenită paramedic SMURD după ce ASE-ul a pierdut șapte studenți în incendiu: ”Când sunam familiile, aveam un nod în stomac!”

CITEȘTE ȘI: DOI ANI DE LA COLECTIV. Medicul Felix Popescu le-a făcut supraviețuitorilor transplant de păr din banii lui: „Îți dă Dumnezeu cât poți duce. Consider că este o onoare să pot ajuta fără să mi se ofere nimic în schimb!”

CITEȘTE ȘI: DOI ANI DE LA COLECTIV. Omer, turcul care a scos răniții din iadul Colectiv: „Aveam piele sub unghii și am simțit mult timp miros de carne arsă. Dacă nu-i ajutam, aș fi murit eu în fiecare zi!”

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe