Fabuloasa poveste a lui Poenaru, românul care a dat lumii stiloul, primul inventator, întâiul ce a mers cu trenul! Tudor Vladimirescu: ”Bă, Petrache, tu nu poți fi hoț! Fă ceva bun!”

 
+4 click pentru
galerie

Născut la îngemănarea secolelor al XVIII-lea cu al XIX-lea, Petrache Poenaru vrea, la 20 de ani, să intre în oastea lui Tudor Vladimirescu. Nu știe a mânui nici cuțitul, nici pistolul, pandurii nu-s de el. Pleacă la Viena, Paris ori Berlin. Inventează stiloul, devine primul român din istorie cu brevet de inventator, este întâiul mioritic ce, la 1831, călătorește cu trenul. Mason, revoluționar, fondator de ziare, membru al Academiei Române

Numele lui Petrache Poenaru, cărturar iluminist, una dintre cele mai iscusite minți din istoria noastră, nu este amintit prea des. Se vorbește despre el ca despre descoperitorul stiloului, despre faptul că a fost un apropiat al lui Tudor Vladimirescu și...cam atât. Povestea vieții sale este, însă, una fabuloasă.

S-a născut la 1799, în conacul familie sale, una boierească, din Benești, astăzi în județul Vâlcea. Trage la Craiova, la niște rude bogate, unde se apucă de carte. Dar, la nici 20 de ani, simte fiorul revoluționar. Pandurii lui Tudor Vladimirescu sunt prin preajmă. Devine răufăcător, un fel de haiduc care vrea a lua de la bogați și a da la săraci. Dar nu știe a mânui nici cuțitul, nici pistolul, așa că la o încăierare cu potera e aproape ucis. Scapă cu viață. Ajuns în fața Vladimirescului, acesta își dă seama - după o serie de discuții - că are în față o minte luminată. Legenda spune că Tudor i s-ar fi adresat cu: ”Bă, Petrache, tu nu poți fi hoț, haiduc. Du-te și fă ceva bun!”

După înfrângerea Revoluției (pentru care născuse ”Foaia de propagandă”, unul dintre primele ziare românești), Petrache Poenaru pleacă la Viena, apoi la Paris. În 1822 ajunge la Berlin, cu o bursă de studii. Dar capitala Franțșei îl atrage cel mai tare. Studiază filologia, absolvă ”Școala Politehnică”. Scrie mult, enorm, dar nu-i convine că pana, tocul, nu-l ajută. În iarna lui 1827 este extrem de avansat în realizarea unui...stilou. Pe 25 mai 1827, obține, pe malurile Senei, Brevetul numărul 3208 pentru ”Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”. Practic, invenția sa - prima a unui român recunoscută la scară mondială - contribuie, direct, la schimbarea societății. Se elimină penele, tocurile, hârtia zgâriată, scurgerile de cerneală. 

Brevetul obținut de Petrache Poenaru pentru părintele stiloului, la 1827

Pleacă spre Anglia, locul unde, în toamna lui 1830, apare prima cale ferată din lume, ce leagă Liverpoolul de Manchester. Pe 27 octombrie 1831, Petrache Poenaru devine întâiul mioritic care se urcă în...”minune”. ”Am facut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una dintre minunile industriei secolului...douăzeci de trăsuri (n.r. - vagoane) legate unele de altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trae deodată de o singură mașină cu aburi”...

Deși pare greu de crezut, cariera inventatorului abia acum pleacă la drum.

Revine în România. Este ”uns” director la ”Sfântul Sava”. Recuperează clădirea după ce aceasta fusese folosită drept spital de către trupele rusești. Militează pentru introducerea, în Muntenia, a Sistemului Metric Zecimal. Trage la Pantelimon, unde, la 1835 pune bazele ”Școalei de Agricultură”. Dimpreună cu Xavier Villacrosse, numit, recent, arhitectul-șef al Bucureștilor, inaugurează ”tunul meridian”: la ora 12, razele soarelui, concentrate printr-un sistem de lentile asupra prafului de pușcă dintr-un tun miniatural, provoacă explozia acestuia, anunțând ora exactă. Pentru că partea tehnică ocupă un loc important în a sa inimă, luptă pentru aducerea, la București, în 1840, a unui dagherotip, precursorul aparatului fotografic.

Pe 19 iulie 1843, domnitorul Gheorghe Bibescu aprobă înfințarea unui ”teatru mare”, viitorul Teatru Național și numește o comisie ce trebuia să se ocupe de acest lucru. Alături de Barbu Știrbei (n.r. - viitorul domn), apare și numele lui Petrache Poenaru!!! Participă la Revoluția de la 1848, este arestat pentru că face parte din Comisa pentru eliberarea robilor (țigani). Ajuns la 47 de ani, se căsătorește, în iulie 1846, cu Caliopi (Caliope) Hrisoscoleu, fiica paharnicului Constantin, un tip cu o influență uriașă la acele vremuri. Primește, atunci, moșia Bordei, faimoasă, întinsă pe aproape 80 de hectare (locul viitorului parc bucureștean din zilelel noastre, cel din zona Herăstrăului). Din postura de membru al Eforiei Școlilor Naționale, devine, în 1850, co-fondator al Școlii de Poduri și Șosele, ”bunica” Universității de Construcții din București, cu secții de topografie, poduri și șosele, arhitectură, cu cinci profesori. Fondează, de asemenea, Colegiul Național ”Carol I” din Craiova.  Devine apropiat al lui Alexandru Ioan Cuza. În 1856, este inițiat în Loja Masonică, unde, mai târziu, devine Venerabil.

Toate cele trei fete îi mor

Viața de familie îi este grea. Din căsnicie are trei fete: Smaranda, Elena și Caliopi. Cele două mor la vîrste fragede, undeva pe la 17-18 ani. Smaranda e căsătorită, oarecum forțat, cu fiul generalului Iacovache, fost Ministru de Răsboiu sub Cuza-Vodă.

1 aprilie 1858 îl găsește drept membu al Comisiei pentru Reedificarea Mitropoliei, cea care va avea grijă de amenajearea Dealului Mitropoliei din București.

În 1870, ca o recunoaștere a meritelor sale, este primit în Academia Română. Face spectacol în discursul de recepție: vorbește despre cele cinci luni ale sale de haiducie, despre Tudor Vladimirescu, despre Paris ori Viena, despre arhitectură, despre rolul educațiunii în viața tinerilor. 

Casa de pe strada Colței. La numărul 44 se stingea, în 1875, una dintre cele mai luminate minți al noastre

La 1875, Poenaru e dărâmat. Smaranda, unica fiică rămasă in viață, bolnavă de ftizie, se stinge pe un pat de spital din Veneția. Petrache se închide în sine, refuză contactul cu agitațiunea Bucureștilor. El, care care a făcut atât de multe pentru națiune, e obosit, nu mai vrea să vază pe nimeni. Se trage pe strada Colței, la numărul 44, unde pleacă la cele veșnice în a doua zi a lui octombrie, 1875. E înmormântat la Bellu. Caliopi, soția, trăiește până în august 1890.

Surse: wikipedia, adevarul.ro, Gheorghe Parusi - ”Cronologia Bucureștilor”, conacul.ro

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe