An de an, Fecioara Maria se arată Mirjanei și îi trimite câte un mesaj! Medjugorje este de mai bine de trei decenii locul în care Cerul se unește cu Pământul!

 
+7 click pentru
galerie

Era 13 mai 1917, adică acum fix o sută de ani. Într-un orășel din Portugalia, trei copii merg la păscut cu oile când, deodată, înaintea lor apare o Doamnă în alb, mai frumoasă decât orice pe lumea asta. Era Fecioara Maria. Și, în acel cotlon de lume numit Fatima, Maica Domnului s-a arătat de șase ori, între mai și octombrie 1917.

Celor trei în fața cărora s-a arătat, Fecioara Maria a dat patru secrete despre soarta omenirii. Și acestea s-au adeverit.  

Pe 13 mai 1917. Francisco (11 ani), Jacinta (7 ani) și Lucia dos Santos (10), pășteau oile pe lângă Fatima, oraș din Portugalia. Un fulger apare  la Grota Sfintei Irina și apoi apare conturul unei femei! Era Maica Domnului. Ea cere copiilor să se roage și să revină aici în fiecare 13 ale lunii. 

În perioada mai și octombrie 1917, Fecioara s-a arătat copiilor de șase ori. Și le-a dat copiilor patru secrete: patru prevestiri despre omenire. 

Și Fatima a devenit loc de pelerinaj și de căutare a credinței.

Și astfel s-a scris poate una dintre cele mai controversate întâmplări ale omenirii.

Peste 64 de ani...

Într-un colț uitat de lume s-a întâmplat, în 1981, ceva similar. Într-un oraș numit Medjugorje din Bosnia-Herțegovina, doi copii mergeau pe un câmp atunci când deodată, în fața lor, Fecioara Maria li s-a arătat. Erau Mirjana Dragicevic și Ivanka Ivanković. A doua zi, cele două și alți patru copii au văzut-o pe Maica Domnului: Marija Pavlović, Jakov Colo, Vicka Ivanković și Ivan Dragicevic.

Au mers și au anunțat pe toată lumea din preajmă și locul a devenit, în scurt timp, destinație de pelerinaj. Zi de zi, cei șase simt prezența Fecioarei și primesc de la ea mesaje. Au trecut 36 de ani de când au văzut-o pentru prima oară, dar se spune că unii dintre acești copii au văzut-o chiar și zilnic în cele patru decenii.

An de an, Fecioara se arată și transmite mesaje de pace și de iubire prin

Azi, sute de mii de oameni vin în Bosnia cu speranța că Fecioara va apărea și pentru ei. Unii vin doar să mulțumească. Alții urcă dealul credinței în scaun cu rotile sau în genunchi, sperând la minunea pe care niciun medic din lume n-o mai poate face.

Medjugorje e despre credință și speranță.

An de an, Mirjana ia același drum ca prima dată și merge în așteptarea miracolului. Și deodată chipul i se luminează și femeia cade într-o transă. E momentul în care primește mesajul de la Fecioară. După câteva minute cade fără puteri la pământ, dictând cuvintele transmite de Maica Domnului celor prezenți și omenirii.

 

Pe 7 mai 2017 a avut loc ultima apariție, iar mesajul a fost acesta:

„Dragi copii, vă chem la rugăciune, nu să cereți, ci să oferiți sacrificiu-acel sacrifiu de sine. Vă chem să dezvăluiți mereu adevărul și smerenia. Mă rog la Fiul Meu pentru voi, pentru credința voastră din suflete. Îl implor să vă ajute cu Sfântul Duh, fiindcă mereu mi-am dorit să vă ajut cu puterea mea.

Copiii mei, trebuie să fiți mai buni! Numai cei care sunt puri, umili și plini de iubire vor salva lumea-ei se salvează pe ei și întreaga omenire. Copiii mei, Fiul Meu este inima omenirii. Trebuie iubit și pomenit în rugăciuni și nu lăsat în urmă.

De aceea, voi, apostolii iubirii mele, împrăștiați credința sufletească prin faptele voastre și prin iubirea voastră. Sunt alături de voi și vă voi ajuta. Rugați-vă pentru păstorii voștri să aibă lumina călăuzitoare, ca să lumineze pe toți cei care trăiesc în întuneric. Mulțumesc”

Ce crede Biserica Catolică despre asta

E sceptică. Papa Francisc a spus că în 2016 se va trage o concluzie pe marginea acestui subiect. Nu s-a întâmplat nimic, fiindcă „asemenea fenomene sunt greu de apreciat și de analizat”. Dar sigur este faptul că minunile nu sunt făcute să fie judecate de om.

Medjugorje, un loc controversat

Unii consideră fenomenul Medjugorje o simplă înșelătorie în care Mirjana păcălește sufletele celor greu încercați. Se uită în urmă, se analizează, se critică. Vocile care vor să desființeze mitul sunt multe. 

Între timp, sute de mii de oameni au venit cu inima deschisă la Medjugorje. Printre ei sunt și voci care vorbesc despre vindecări miraculoasă și minuni.

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

mai multe