Miracolul de la FATIMA. Fecioara Maria li s-a arătat celor trei copilași: "Fața zdrobită de boală îi era luminată. Copilul de zece ani spunea, fericit: "Nu vreau nimic. Doar să mor și să mă duc la cer! "

 
+8 click pentru
galerie

Execițiu de imaginație. Ne aflăm cu mintea într-un câmp din Cova da Iria, o provincie din Portugalia. Este anul 1917, luna mai, ziua de 13. Acum 100 de ani în urmă. Pe acel meleag, acum un secol, trei copii vedeau pentru prima data ceea ce avea să devină un eveniment bulversant pentru religia catolică, dar și pentru lumea întreagă: Miracolul de la Fatima.  

Pe numele lor Francisco, Jacinta și verișoara lor Lucia dos Santos sunt copilașii care ar fi văzut-o pentru prima oară pe Fecioara Maria la 13 mai 1917, pe un stejar în acel câmp din Cova da Iria. Proveniți din familii umile, cei trei mici păstori nu și-au imaginat că vor deveni obiect de cult în lumea întreagă. Doi dintre cei trei copii păstori au văzut-o de șase ori pe Fecioara Maria în anul 1917 la Fatima.

Francisco a murit în 1919 și Jacinta la mai puțin de un an după, ambii fiind victime ale ''gripei spaniole'' care devasta Europa. Lucia, care a devenit călugăriță a Ordinului Carmelitelor, a murit în 2005, la 97 de ani și a fost beatificată în anul 2008.

LUCIA DOS SANTOS, copila de zece ani ale cărei urechi au auzit-o pe Fecioară 

Lucia a fost cel mai mic copil al lui Antonio dos Santos și Maria Rosa Ferreira. Avea șase frați și surori și trăia modest, în ciuda faptului că familia ei avea ceva terenuri. Despre credința în Dumnezeu, Lucia a învățat prima dată de la tatăl său. De el a învățat să facă semnul crucii. Despre ea se spunea că era un copil urâțel, cu ochii mari și privire înțepătoare. 

"Ea nu era un copil drăguț, singurele atracții ale feței ei - care nu erau în întregime repulsive - erau ochii mari și negri care se uitau de sub sprâncenele groase".

Încă de mic copil, Lucia avea înclinații spre religie. Obișnuia să compună muzică bisericească, dar și melodii populare, inspirate din folclor. "Îl iubesc pe Dumnezeu în cer...", se numea una dintre creațiile sale.

Pe la opt ani, Luciei i s-a încredințat dificila sarcină de a avea grijă de oile familiei, obicei destul de des întâlnit la familiile din sat. Avea, deci companie, alți băieți și fete din sat, printre care Francisco Marto și sora lui, Jacinta, ambii verișori. Viața acestor copii, practic analfabeți, care aveau grijă de puținele animale ale familiei lor, a fost bulversată atunci când vestea aparițiilor Fecioarei a început să facă turul Portugaliei, notează Agerpres. Lucia avea zece ani atunci când Fecioara Maria i s-a arătat.

Imediat după ce subiectul a ajuns la urechile credincioșilor, Lucia și verișorii săi au fost criticați în mod repetat și acuzați de vrăjitorie. Chiar și Biserica Catolică a pus în discuție, într-o primă fază, natura ''miraculoasă'' a viziunilor lor. Apoi, în 1930, ea a declarat în cele din urmă aparițiile ''demne de credință'' și a autorizat cultul Fecioarei de la Fatima.

“Răspândea o lumină mai limpede şi mai intensă decât un pahar de cristal umplut cu apă cristalină, străbătută de razele celui mai arzător soare”,

Așa a văzut-o Lucia dos Santos pe Fecioară. În ultima sa apariție, Fecioara ar fi transmis un mesaj profetic împărțit în trei secrete. Primele două au fost încredințate de sora Lucia unui episcop în 1941 și au fost făcute publice de către papa Pius al XII-lea în 1942. Primul secret, unde ea descria ''o mare imensă de foc cu demoni și suflete'', ar evoca viziunea iadului. Al doilea ar fi anunțat un război mai rău decât cel care era în curs, fiind vorba probabil de al Doilea Război Mondial.

"Îi datorez viața Fecioarei Maria, ea m-a ajutat să supraviețuiesc încercării de a fi asasinat" (Papa Ioan Paul al Doilea, 2000)

Vizionara a încredințat al treilea secret în 1944 lui Pius al XII-lea cu recomandarea de a nu-l publica decât după 1960. Potrivit Vaticanului, care l-a dezvăluit abia în 2000, acesta conținea o viziune profetică a atacului împotriva lui Ioan Paul al II-lea în 1981, în Piața Sf. Petru din Roma.

(Papa Ioan Paul al II-lea, alături de sora Lucia)

Suveranul declara public, la acea vreme, că viziunea era o profeție a încercării sale de asasinare din 1981 și că îi datorează viața Fecioarei Maria, cea care l-a ajutat să supraviețuiască.

La 14 ani, Lucia dos Santos lua calea mănăstirii și devenea "Sora Lucia"

Lucia a luat calea mănăstirii la începutul anilor 20. În 1925, ea rămas la mănăstirea din Tui, Spania, chiar peste granița nordică a Portugaliei. Lucia și-a exprimat primele jurăminte pe 3 octombrie 1928, iar jurămintele ei veșnice le-a rostit pe 3 octombrie 1934, primind numele Sora Lucia.

Dăruindu-și viața celor sfinte, Lucia trebuia să "converseze cât mai puțin posibil cu persoane din afară, chiar și cu cele mai apropiate rude, cu excepția cazului în care conversația lor era spirituală și chiar și atunci ar trebui să fie foarte rar și cât mai scurtă posibil" și "nu a avut nimic de-a face cu afacerile lumești legate de Fatima...".

A murit la mănăstirea Carmelita din Coimbra, centrul Portugaliei, în anul 2005, la 97 de ani.

 "Era foarte slabită de câteva săptămâni și nu a mai ieșit din chilia sa", spunea, atunci, cardinalul Albino Cleto.

Trupul acesteia a fost depus la catedrala din Coimbra inainte de funeralii.

Francisco Marto și sora lui Jacinta, copiii cu înclinații artistice, cei mai tineri sfinți din Biserica Catolica

La 100 de ani de la prima lor viziune, Francisco Marto și sora lui Jacinta, care aveau atunci nouă, respectiv șapte ani, vor deveni cei mai tineri sfinți din istoria Bisericii Catolice care nu au murit martiri, într-o ceremonie de canonizare ce va fi  prezidată de Francisc, pe 12 mai. Procesiunea va avea loc după 17 ani de când cei doi copii au fost beatificați.

Copiii au murit la trei ani de la aparițiile Fecioarei. Francisco a murit în 1919 și Jacinta la mai puțin de un an după, ambii fiind victime ale ''gripei spaniole'' care devasta Europa. 

Viața lor a fost bulversată atunci când vestea aparițiilor Fecioarei a început să facă turul Portugaliei. La acea vreme, la fel ca Lucia dos Santos, au fost criticați în mod repetat și acuzați de vrăjitorie. 

"Nu vreau să fiu nimic. Vreau să mor și să mă duc la cer. " (Francisco Marto)

FRANCISCO nu a auzit niciodată cuvintele Fecioarei, însă i-a simțit prezența. După ce aparițiile s-au încheiat, Francisco a fost înscris la școală, însă apropierea de religie era evidentă. El a preferat să-și petreacă timpul rugându-se la Iisus. Marea preocupare a lui a fost aceea de a-i consola pe Domnul Dumnezeului Său și, mai ales, inima Mamei Sale.

În august 1918, când primul război mondial se apropia de sfârșit, Francisco și Jacinta au contractat gripa. Sfârșitul era inevitabil. În luna aprilie a anului următor, Francisco, știind că timpul său era scurt, a cerut să primească pentru prima oară Sfânta Împărtășanie. A doua zi dimineața, pe 4 aprilie, la ora zece, a murit cu o strălucire pe fața lui zdrobită. A fost îngropat a doua zi într-un mic cimitir din Fatima, vizavi de biserica parohială. 

"Voi suferi, dacă e nevoie, pentru dragostea lui Dumnezeu și repararea păcătoșilor" (Jacinta Marto)

Șapte ani avea JACINTA și mulți prieteni. Atunci când i s-a cerut să aibă grijă de oi, copila le-a transformat în prieteni. Iubea oamenii și avea o slăbiciune pentru verișoara ei, Lucia, și era geloasă pentru timpul și atenția pe care ceilalți i-o acordau. Oile au devenit prietenele ei. Ea le-a dat nume, și a încercat să-și ducă un miel de acasă pe umeri, așa cum a văzut în poze ale Păstorului cel Bun. Era jucăușă și fericită...

După ce a contactat gripa, familia a mers cu ea la un spital la câțiva kilometri distanță de casă. Nu s-a plâns nicio clipă și i-a spus mamei că va suferi, dacă e nevoie, pentru dragostea lui Dumnezeu și repararea păcătoșilor. S-a stins fericită, iar corpul ei a fost adus să se odihnească în Sanctuarul construit la Cova da Iria, unde i s-a arătat Fecioara.

Surse: 100 Years of Fatima, Wikipedia, Agerpres

facebook whatsapp twitter pinterest
PREMIUM

Mai multe 

100 de zile de vara

Vezi detalii 

Smiley News

vezi mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

Timp Liber

vezi mai multe 

mai multe