Muicăăă! Ea este fata lui Nea Mărin Miliardar și nepoata lui Toma Caragiu!!! O cheamă NIRO, fiind una dintre cele mai influente femei din industria fashion-ului american

 
+5 click pentru
galerie

Pe 5 februarie 1979, Nea Mărin Miliardar, cel mai vizionat film românesc din toate timpurile, avea premiera. Rolul fetei lui Marlon Juvett era jucat de Brândușa Marioțeanu, nepoata marelui Toma Caragiu, aflată la a treia și ultima sa peliculă. Va emigra la Paris, apoi în Canada și, finalmente, în SUA. Se căsătorea, devenea doamna NIRO și primea postul de redactor șef la una dintre revistele de modă cu ștaif din SUA - ”The Daily Front Row”. Astăzi pozează alături de marile vedete ale showbiz-ului de peste ocean

Mai țineți mintea începutul lui ”Nea Mărin Miliardar”, filmul ce avea premiera pe 5 februarie 1979 și devenea  - cu 14.643.840 de spectatori - cea mai vizionată peliculă românească din toate timpurile? Samantha Juvett, fata milionarului, este adormită în avion, apoi ”pirații aerului” Mircea Albulescu și Alexandru Dobrescu sar cu ea deasupra Mării Mediterane, cu scopul de a cere o răscumpărare masivă de la potentul său tată, interpretat de Amza Pellea. Samantha e Brândușa Marioțeanu, fiica Matildei Caragiu - Marioțeanu, sora uriașului Toma Caragiu. Brândușa e, în 1978, când se turnează filmul, în fața celui de-al treilea și ultim său rol, după ”Rătăcire” și ”Filip cel Bun”. ”Într-un fel, Toma m-a convins să mă duc la actorie”, spune. La facultate avea să fie colegă, printre alții, cu Mariana Buruiană, Adrian Pintea ori Marcel Iureș.

”Toma avea o pasiune continuă și dorința de a fi cel mai bun! Nu l-am auzit, niciodată, să spună că e mai talentat decât Dinică ori Moraru. Dimpotrivă, îi lăuda, mereu, pe toți!”

”Nea Mărin Miliardar”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, o capodoperă a filmografiei noastre, o aduce în prim plan. Are nițeluș peste 20 de ani, trup de fotomodel, iar lumea o remarcă, deși rolul său nu este unul întins ca durată. Mama sa, Matilda Caragiu - Marioțeanu, lingvist român apreciat, specialist în dialectologie, are multe relații ”afară”, așa că la nici 22 de primăveri Brândușa emigrează la Paris, înainte de 1985. De aici ajunge în Canada. Grație faptului că cochetase cu lumea modelingului, la 25 de ani lucrează la” Express de Toronto”, ca fashion editor.

Într-o companie selectă, alături de regretații Amza Pellea și Sebastian Papaiani, ori Draga Olteanu-Matei

Finalmente, SUA. Se căsătorește, devine Brândușa Niro. La New York primește o slujbă importantă, Senior Vice President Global Marketing la gigantul ”Hugo Boss”. Opt ani stă aici. Lucrează cu Robert Redford. Trece pe la ”Ralph Lauren”. Rapid devine prietena multor staruri. Ajunge redactorul șef al publicației ”The Daily Front Row”, una extrem de bine văzută în lumea showbiz-ului de peste ocean. Pozele de azi o arată pe fata lui Nea Mărin Miliardar, a lui Marlon Juvett și pe nepoata lui Toma Caragiu alături de Lady Gaga ori Heidi Klum, iar ”Daily News” consideră că doamna Niro este una dintre cele mai influente personalități din SUA. 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe