Nicholas a murit în 1994, dar inima lui s-a oprit din bătut 23 de ani mai târziu! Și sufletul copilului de șapte ani s-a împărțit la șapte!

 
+5 click pentru
galerie

 Uneori viața bate filmul. Iar aceasta este povestea surprinzătoare a unui copil care a scris istorie, după moarte. Și sufletul său trăiește și azi, la 23 de ani de când și-a mutat domiciliul în Rai.

Era o nopate rece de 29 septembrie 1994. Familia Green din Statele Unite se afla în vacanță în Italia. Părinții și cei doi copii mergeau liniștiți cu mașina atunci când, la un moment dat, au început să fie urmăriți de o altă mașină.

În doar câteva secunde, destinul s-a scris cu litere roșii. Niște străini au tras cu arma în spatele turiștilor americani, apoi au dispărut. Când Maggie, mama copiilor s-a uitat în spate să vadă dacă aceștia sunt bine, a înțeles drama: puiul ei de doar șapte ani, Nicholas, fusese împușcat în cap. Sora acestuia dormea, liniștită, fără să știe ce se întâmplă.

Au mers de urgență la spital. Nicholas a intrat în comă și s-a stins din viață câteva zile mai târziu.

 Dar povestea abia acum începe.

Maggie și soțul au decis că organele lui Nicholas, născut în 1987, trebuie să fie donate, pentru a salva alte vieți.

 Mongiardo a primit inima, Tino Motta a primit un rinichi și uite așa, sufletul copilului de șapte ani s-a împărțit la șapte.

Italia a fost zguduită de eveniment și așa a apărut „fenomenul Nicholas”: oamenii au conștientizat nevoia donării de organe.

Cu un an înainte să moară băiatul, Italia înregistra 6 donări de organe per milion de locuitori. După ce Nicholas s-a stins, un an mai târziu, numărul s-a triplat: 20 de donări de organe per milion de locuitori. Nicio altă țară nu a înregistrat o asemenea creștere. Era „efectul Nicholas”, ca și când sufletul lui trezise în oameni nevoia de bunătate.

Și povestea nu se oprește aici.

120 de locuri poartă omagial numele lui Nicholas: 50 de piețe și străzi, 27 de parcuri și grădini, 27 de școli și 16 monumente.

Părinții au continuat an de an misiunea de-a sublinia importanța donării de organe.

Mama sa a scris o carte despre „Efectul Nicholas-Darul unui copil pentru lume” și povestea s-a spus și la Hollywood, printr-un film ce i-a avut ca protagonist pe Jamie Lee Curtis și Alan Bates

În 2017 (mereu același șapte), la fix 30 de ani de la nașterea lui Nicholas, a murit Andrea Mongiardo, cea care purta inima lui. Totuși, povestea continuă, căci an de an, sute de persoane trăiesc datorită unei întâmplări triste, cu un copil împușcat fără motiv într-o vacanță din Italia.

 Dar sufletul său trăiește și azi, la 23 de ani de când și-a mutat domiciliul în Rai.

 

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe