Nu l-am vrut pe Eliade! Povestea celebrului scriitor roman, crezut mort de catre semenii sai.

 

articol de Luana Marin

Intr-o lume normala, povestea de astazi ar fi despre un mare scriitor roman si opera lui geniala, care a marcat literatura universala si a lasat amprente pe viata a milioane de pamanteni. Eliade ar fi singurul nostru poet de asemenea anvergura. Dar noi nu tram intr-o lume normala, asa ca povestea de astazi e trista si vorbeste despre un savant care s-a stins departe de Romania, indurerat ca acasa lumea l-a ingropat inainte de vreme. Intre timp el era atat de macinat de dor, incat si-a rugat un prieten sa strecoare in America un pumn de pamant romanesc, ascuns intr-o soseta. Cu aceste cuvinte incepe emisiunea In Premiera cu Carmen Avram din 2 iulie de pe Antena 3, intr-un episod dedicat lui Mircea Eliade.

Si Carmen Avram continua: "Altii ii aduc elogii si ii dedica universitati, noi am refuzat sa luam in primire mostenirea pe care a lasat-o Romaniei, pe motiv ca ''e prea mare bataie de cap''. Aceasta este povestea prea putin stiuta a ultimilor ani din viata lui Mircea Eliade."

''Am coborat intr-o gara din Chicago la 1 octombie 1956. Simteam deja ca ne aflam intr-un altfel de oras, fara prieteni, fara rude, fara cunostinte. Ne mangaia doar certitudinea ca in cel mult 7-8 luni vom regasi Parisul, si rudele si prietenii.''

(Chicago, fragment ''Memorii'', Mircea Eliade) 

Asa isi descria Mircea Eliade, in jurnalul sau, primele momente dupa ce a sosit la Chicago. Nu ar fi banuit atunci ca va ramane aici, in orasul supranumit Orasul Vanturilor, pana la sfarsitul vietii sale, inca 30 de ani. 30 de ani pe care noi, romanii, i-am pierdut. Luati de valtoarea comunismului, am uitat complet de acest savant imens si l-am inchis in arhive. Revolutia nu ne-a scos nici ea din uitare. Mircea Eliade la Chicago a ramas deci, pana astazi, un capitol nestudiat si necunoscut, din viata unuia dintre cele mai mari genii pe care le-a avut aceasta tara. De fapt, uitarea incepuse de mai devreme ... Cand a ajuns in SUA, Eliade apartinea deja lumii, era faimos si cautat de cele mai cunoscute universitati din Europa. Timp de 20 de ani a trait ca un pelerin, Londra, Lisabona, Paris, departe de tara pe care a iubit-o pana la moarte; a trait intens, cu bucurii de o clipa si drame cat pentru o viata. 

''Maitreyi'' devenea fenomen mondial, s-a publicat ''Domnisoara Christina'', i-a murit sotia, s-a indragostit din noua, s-a casatorit cu femeia care i-a fost sprijin si umbra pana la final. Alaturi de ea, de Christinel, Mircea Eliade ajungea in Chicago, cu doua valize si un plan pe termen scurt: sa predea istoria religiilor la Univeristate pana i se termina contractul si, apoi, sa se intorca la Paris. 

Orasul cu vreme schimbatoare, in care poti trai trei anotimpuri intr-o zi, l-a cucerit insa iremediabil. ''Ne-a impresionat maretia salbatica a lacului Michigan, pe tarmul caruia se construise soseaua. Nu i se vedeau marginile, iar culoarea vanata si talazurile ne-au amintit de Marea Neagra", spunea Mircea Eliade.

A facut si acolo ce a facut peste tot, a cautat Romania la fiecare pas, in fiecare colt de strada straina si de tara indepartata, si probabil ca a ramas la Chicago pentru ca a gasit acolo, locul, dar mai ales oamenii care sa ii dea sentimentul de acasa, ostoindu-i dorul. Iar Univeristatea desprinsa parca din cartile lui Dickens, i-a oferit sansa de a intalni si profesori celebri, laureati ai premiului Nobel, dar si studenti cu spirit liber si drag de cartile lui. Mergand pe urmele lui, descoperi ca americanii l-au iubit mai mult decat l-am iubit noi. 

Marturiile unei foste studente - Cine a fost Mircea Eliade

"El statea acolo unde stai tu si vorbeam. Eu stateam aici, el statea acolo. Deci, a fost aici", isi aminteste Wendy Doniger, fosta studenta a lui Mircea Eliade, in fata echipei In Premiera. Cuvintele femeii cu zambet bland, de bunica, raman cumva suspendate in aer si se pierd intr-o soapta. I-a fost lui Eliade studenta, colega, prietena, confidenta si mangaiere pe patul de moarte. Wendy Doniger e succesoarea lui la conducerea catedrei de istoria religiilor, care azi poarta numele ''Mircea Eliade''. In biroul intesat de carti, volumele filosofului roman ii sunt profesoarei, inspiratie si icoane, la fel ca toate portretele lui din acea incapere. Isi aduce aminte foarte bine ziua in care s-au vazut prima data, ea sustinuse o diseratie la Harvard, coordonata de la distanta de catre Eliade. Nu-si vorbisera decat in scris, pana intr-o zi.

''Era in vara lui 1978. Joseph Kitagawa m-a invitat la cina, ca sa il cunosc pe Eliade. Am intrat in incapere si, in capatul celalalt, Eliade statea pe o canapea. Imediat ce am intrat, el s-a ridicat in picioare, eu am mers spre el si a facut o reverenta, dupa care a spus: ''Sunt surprins! O fata atat de tanara si atat de talentata!''. A fost atat de primitor si de amabil! Cuvantul cel mai potrivit ar fi galant. Dupa care am luat cina impreuna si am devenit prieteni. '' 

Povesteste totul firesc si simplu, asa cum era si Eliade, spune ea. Pe cat de mare era ca filosof si scriitor, pe atat de cald si de generos era ca om. Capabil sa lege prietenii pe viata intr-o clipa. Asa s-a intamplat si cu Wendy Doniger. Au fost cativa ani in care studenta, devenita profesoara sub ochii savantului roman, a avut privilegiul de-ai asculta si disertatiile si gandurile intime. Vorbeau ore in sir despre vreme, viata, filosofie si India, si intotdeauna la final, Eliade ii daruia o carte cu autograf, exact cum a facut cu toti cei pe care i-a intalnit in viata. 

Cel mai admirat profesor printre studenti

Pentru prieteni era simplu, Mircea, pentru studenti, profesorul Eliade, omul care ii trata ca pe niste parteneri de idei, pe care ii incuraja mereu sa isi lase gandurile libere sa caute, sa cerceteze. 

 ''Uneori lucrarile studentilor nu erau foarte bune. Dar el avea mereu o vorba buna. Obisnuia sa spuna: ''Am invatat foarte multe din aceasta lucrare''. Erau doar fapte acolo, dar el spunea: ''Ce tema interesanta e!''. Si continua sa spuna tot felul de alte lucruri interesante, pe care studentul nu le spusese. Pentru ca, in final, sa spuna ca e o lucrare foarte interesanta, desi ideea era a lui. Era foarte generos, non-critic, incurajator si sustinator. Avea o minte incredibila! Daca il intrebai ceva, iti raspundea: ''Stii, e un articol foarte interesant despre asta''. Si se intorcea sa il caute: ''Unde e?''. Il gasea si iti dadea sa citesti exact acel articol. Isi aducea aminte orice articol recent citit pe o tema anume.''

Inspirat de hipioti

Se spune ca, atunci cand Eliade venea la catedra sa predea cursurile, sala era neincapatoare, mai ales spre sfarsitul anilor '60, atunci cand a explodat curentul hippie. Hipiotii l-au iubit foarte tare pe Mircea Eliade, si el pe ei, desi nu chiar de la inceput. Acei rebeli care aveau sa schimbe istoria SUA i s-au parut profesorului niste ciudati. Barbosi, cu plete de tigani laieti, imbracati excentric si totodata saracacios, asa ii descria. Dar apoi, geniul cautatator din el a incercat sa-i descifreze si a descoperit ca erau optimisti, iubeau viata, gaseau inteles si semnificatie in orice. Ei ii povesteau trairile dupa consumul de heroina, sis sau LSD, stiind ca si profesorul trecuse prin senzatii similare, in drumul lui spre Calcutta. El le vorbea ore in sir despre India, despre sexualitate si initieri mistice. Tinerii hippie il considerau unul de-al lor, iar profesorul nu contenea sa se mire: ''Cate nu invat de la studentii mei!'', spunea el. 

''Lasa-l draga in pace, ca pentru romani eu sunt mort de mult''

Viata lui se impartea intre universitate, casa si birou. Ajunsese sa doarma doar o ora si jumatate. Inca din studentie, incepuse sa reduca timpul de somn cu cate 5 minute pe noapte, pentru ca in rest sa citeasca si sa scrie. Altfel traia discret, in cartier nici nu se stia cine sunt domnul cu pipa si doamna eleganta, care ies seara la plimbare. Cand a ajuns in Universitatea din Chicago, tanarul student Stelian Plesoiu a aflat despre ei dintr-o intamplare. Cineva i-a spus ca accentul lui seamana izbitor cu al celor doi batranei simpatici si ca poate sunt din aceeasi tara, iar el a mers sa ii cunoasca pe misteriosii locatari.

''Mi-a aparut o doamna distinsa, cu parul argintiu, cu tigareta in mana. M-a intampinat la usa cu intrebarea: ''Dumneata esti Stelian Plesoiu?''. Si am zis da eu sunt.'' 

Se intampla in anul 1972, Stelian Plesoiu habar nu avea ca tocmai intrase si iesise din casa lui Mircea Eliade. O vreme a ignorat si cartea primita in dar de la scriitor, dar apoi, doamna cu par argintiu si tigaret l-a sunat din nou. Atunci, Stelian Plesoiu le mai facuse o vizita si aflase cine este cu adevarat domnul cu pipa. La inceput nu a crezut-o pe doamna cu par argintiu ca Mircea Eliade este sotul ei: ''Doamna vedeti-va de treaba, autorul asta este mort de mult", ii spusese.  Doamna, enervata, isi striga sotul care iese din aceeasi camera cu pipa in gura si spune: ''Lasa-l draga in pace, ca pentru romani eu sunt mort de mult''. 

Cuvintele maestrului il dor si astazi, la fel de tare cum l-au durut atunci, stia ca erau adevarate, Romania il omorase pe Mircea Eliade prin uitare. Asa a inteles Stelian Plesoiu, in modul cel mai brutal posibil, in casa cui nimerise si cine era de fapt domnul cu pipa. Filosoful avea atunci in jur de 65 de ani si era chinuit de o artrita care pana la urma avea sa ii imobilizeze mainile si sa-l tintuiasca la pat. Christinel Eliade, doamna cu tigaret si voce ferma, era sotia si sprijinul lui de toate felurile, si omul care facea regulile casei. 

Prieteni pe viata ...

18 ani a trait Stelian Plesoiu alaturi de familia Eliade si de prietenii lor, mari personalitati ale acelor vremuri. Era o traditie sa vina la Eliazi, asa cum li se zicea. In acea casa a invatat Stelian Plesoiu ce inseamna patriotismul atutentic, modestia si eleganta in tot, si in haine, si in cuvinte, si in gesturi. 

''Apartamentul lor era format din doua dormitoare si o sufragerie si o toaleta. Casa era plina cu carti, cu cateva covoare persane, cateva obiecte de arta, aveau cateva tablouri numai de pictori romani dintre care un Tuculescu, un Corneliu Baba, toate date cu autograf si un Grigorescu. Unul dintre tabieturile lor era fumatul. Fumau cu o placere de te indragosteai pe loc. Ea fuma tigareta si el fuma pipa. In ultimii ani eu ii cumparam un tutun egiptean, el asemanandu-l foarte mult la gust cu tutunul pe care il fumase prima data in viata lui, cand a calatorit spre India, pe vapor. Marinarii de pe acel vapor l-au invatat sa fumeze si a ramas cu gustul acelui tutun.  Tabieturile lor nu erau prea complicate, sofisticate, cafeluta nu lipsea nicodata, paharul de scotch al maestrului era mereu linga pipa si, in general, discutiile frumoase. Cu mine discutiile nu erau intelectuale, pentru ca eu nu am studiat niciodata filosofia sau istoria religiilor, dar discutiile noastre erau legate intotdeauna despre Romania.'', isi aminteste Stelian Plesoiu.

Dorul lui Eliade de traditii, de obiceiuri, de Romania

''O alta bucurie era sa manace sarmale romanesti si papanasi facuti de un roman. Si eventual daca ii gaseai un vin bun, romanesc. Eu m-am ocupat foarte des de acest lucru, la biserica se gateste in fiecare sambata si duminica si ii aduceam sarmale gatite, cu paine romaneasca, cu cozonaci romanesti. Cand veneau sarbatorile, la fel, in ultima vreme nu se mai puteau deplasa fiind destul de bolnavi si greu de miscat de acasa, insa i-am scos de multe ori la biserica romaneasca din Chicago, unde ei se comportau firesc. 99% dintre enoriasi nu-i cunoasteau si nici ei nu se agitau prea mult sa arate cine sunt.''

Preotul Ioan Ionita era atunci bursier la Facultatea de teologie a Universitatii din Chicago si ucenicul parintelui Staniloaie. Intalnirea cu Eliade s-a transformat in prietenie. Pentru el profesorul a fost sfatuitor, model in viata si vecinul de peste drum. 

Cartile ... singura avere a scriitorului

Lui Eliade nu ii placea sa fie in centrul atentiei si nici sa apara in poze. Nimic din acea casa nu apartinea Eliazilor. Era o locuinta de serviciu data de Universitate, nu au avut niciodata casa lor, nici televizor, nici masina, doar foarte multe carti pe care Eliade iubea sa le daruiasca. 

Pana in 1967 numele Eliade era interzis in reviste sau ziare romanesti. I se tragea de la simpatia pe care i-o purtase miscarii legionare. Asa ca marele filosof reusea sa-si publice cartile doar in strainatate. In lume, popularitatea ii crestea direct proportional cu uitarea care se asternea peste el in tara lui. Asta a facut probabil ca in '73, la mai putin de 40 de ani de la calatoria lui in India, sa primeasca la Chicago o vizita neasteptata, Maitreyi. Eroian celui mai frumos roman de dragoste al acestui secol si marea lui iubire din tinerete voia sa ii vorbeasca. Dar Maitreyi a trebuit sa treaca, mai intai, de doamna Eliade. 

Prima intalnire cu Maitreyi

Cand s-au vazut prima data, el avea 21 de ani, ea avea 16 (Maitreyi). El venise cu o bursa in India, ea era fiica unui mare filosof, mentorul lui Eliade. Maitreyi i s-a parut uratica la prima vedere, dar iubirea pentru ea s-a aprins atat de repede si atat de neasteptat, incat tanarul scriitor s-a decis sa se converteasca la hinduism si sa ramana in India pentru totdeauna, lucru de neconceput pentru familia fetei. Izgonit din casa lor, Eliade se intoarce acasa si scrie aproape pe nerasuflate romanul care avea sa faca inconjurul lumii. Maitreyi, fata din carte, avea sa afle, absolut intamplator, in 1972 ca este subiectul unei formidabile povesti de dragoste. Asa a ajuns indianca la Chicago.

Maitreyi a respins cu vehementa tot ce a scris Eliade in cartea care-i poarta numele si care i-a adus, implicit, celebritate mondiala. Au fost momente in care chiar a pretins ca abia daca isi aduce aminte cine este acest Mircea Eliade. A cerut despagubiri Universitatii din Chicago pentru ca i-a folosit numele in carte, n-a obtinut nimic. Si atunci, s-a gandit ca singura posibilitate prin care ar putea scoate niste bani din povestea asta ar fi sa scrie, la randul  ei, o carte, varianta ei despre ce s-a intamplat atunci. A numit-o ''Dragostea nu moare'' si n-a reusit sa convinga prea multa lume cu ea. 

Povesteste Wendy Doniger: ''De fapt, eu am fost responsabila de publicarea cartii lui Maitreyi. Pentru ca Universitatea raspundea de publicarea multor carti ale lui Eliade, s-a gasit aici cartea lui ''Nopti in Bengal'', o nuvela despre relatia lui cu Maitreyi. M-au intrebat: ''Ar trebui sa o publicam?'' Am spus: ''Nu e cea mai buna carte a lui, e cam invechita. Dar ar fi interesant, daca ati publica-o impreuna cu nuvela ei. Asa ca le-am publicat ca set. Nu cred ca nuvela ei ar fi fost publicata altfel. Era ceva ingrozitor. Nici a lui nu era cea mai buna din cate a scris, dar asa impreuna, au facut un cuplu interesant. S-a facut si un film dupa nuvela lui Eliade, ''Nopti in Bengal''. Stii cine a jucat rolul lui Eliade? Hugh Grant.''

Eliade a cerut ca jumatate din cenusa lui sa fie aruncata in lacul Michigan 

Se spune ca pe langa boala, l-a doborat incendiul izbucnit in biroul sau din Chicago, cu 3 luni in urma. Focul a mistuit atunci manuscrise si documente extrem de valoroase. 

''Eu si Cristinel am stat cu el, in rezerva de spital, cateva zile. Dar s-a intamplat ca ea sa fie afara exact in momentul in care el a murit. Am fost doar eu, singura cu el, in momentul acela. El era deja in coma. Asa ca, vizual, nu a fost o schimbare foarte mare. Am chemat asistenta. Pe rand, liniile au disparut una dupa alta si s-a oprit totul. Pe ecran a ramas doar numele lui. Dupa care a disparut si numele lui. Am stiut ca s-a dus'', povesteste Wendy Doniger, fosta lui studenta.

''Am avut parte de o calatorie extraordinara''

S-a stins discret si simplu, cum a trait. Eliade avea 79 de ani, aproape 30 traiti in America. Christinel Eliade a mai trait 12 ani, intr-o izolare totala. Nu mai iesea din casa decat pana la biserica si la cimitir, si spre sfarsit, din femeia cocheta si joviala nu mai ramasese decat o umbra. Mormantul sotilor Eliade e singurul cu cruce ortodoxa si o frantura de steag romanesc. Christinel a murit in ziua lui de nastere, 9 martie 1998. Ambii soti au fost incinerati, iar pe mormantul lor scrie: ''Am avut parte de o calatorie extraordinara''.

Wikipedia - Mircea Eliade 

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, Bucuresti – d. 22 aprilie 1986, Chicago) a fost istoric al religiilor, scriitor de fictiune, filosof si profesor roman la Universitatea din Chicago, din 1957 titular al catedrei de istoria religiilor. Autor a 30 de volume stiintifice, opere literare si eseuri filozofice traduse in 18 limbi si a circa 1200 de articole si recenzii cu o tematica variata. Opera completa a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fara a lua în calcul jurnalele sale intime si manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Romane. Printre cele mai cunoscute opere literare ale autorului se numara: ''Romanul adolescentului miop'', ''Maitreyi'', ''Huliganii''', ''Domnisoara Christina'', ''Nuntă în cer''.

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
PREMIUM

Mai multe 

HOROSCOP

mai multe 

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Leu

Fecioara

Balanta

Scorpion

Sagetator

Capricorn

Varsator

Pesti

mai multe